Bogdan Aurescu şi George Maior s-au întâlnit cu John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump

Bogdan Aurescu, consilierul prezidențial pentru politică externă, şi George Maior, ambasadorul României la Washington, s-au întâlnit joi cu John Bolton, consilierul pentru securitate națională al președintelui SUA, Donald Trump. 
Romania TV
25 mai 2018, 06:32
Bogdan Aurescu şi George Maior s-au întâlnit cu John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump

Cei trei au discutat aspectele cele mai importante ale cooperării dintre România și SUA în cadrul Parteneriatului Strategic, cu accent pe cooperarea în domeniul securității și apărării. Bogdan Aurescu a transmis mesajul președintelui Klaus Iohannis către președintele Donald Trump, cu privire la angajamentul României și al sau personal pentru soliditatea Parteneriatului Strategic dintre cele două state și dorința fermă a României de a pune în practică toate deciziile luate cu prilejul întrevederii excelente a celor doi președinți de la Casa Albă din iunie 2017, când a fost convenită aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic, potrivit unui comunicat al ambasadei României. 

Consilierul președintelui SUA a exprimat aprecierea Administrației americane pentru mesajul președintelui României și pentru tot ceea ce face România în cadrul NATO, respectiv la nivel regional, ținând seama de poziția strategică a țării noastre și provocările existente în regiunea Mării Negre. 

Bogdan Aurescu a amintit că România şi-a asumat, la nivel aliat și regional, rolul de partener strategic al SUA, inclusiv prin alocarea a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare. În context, Bogdan Aurescu a evocat atenția deosebită pe care România o acordă securităţii şi responsabilităţilor ce ţin de asigurarea ei, inclusiv în ceea ce privește împărtășirea responsabilităților la nivel aliat (burden sharing), creșterea capacității de apărare fiind în primul rând în interesul național al României, mai ales în actualul mediu de securitate regional față de provocările provenind din vecinătatea estică. De asemenea, a subliniat ca România este în 2017 pe primul loc între aliații NATO în privința creșterii cheltuielilor de apărare (45%), 33% dintre acestea fiind alocate achizițiilor de echipamente. 

Cei doi interlocutori au discutat despre pregătirea summit-ului NATO din iulie, de la Bruxelles, și au căzut de acord că este necesar ca în cadrul acestei reuniuni la vârf să fie acordată o atenție sporită situației de securitate din regiunea Mării Negre.

Consilierul prezidențial, Bogdan Aurescu, a prezentat, de asemenea, viziunea promovată de România privind coerența și coeziunea flancului estic al NATO, cu accent pe abordarea unitară și integrată între nordul și sudul flancului estic și necesitatea creșterii capacității de reacție a Alianței.

Consilierul prezidențial, Bogdan Aurescu, a accentuat că, în viziunea României, este necesară consolidarea relației transatlantice și a subliniat angajamentul României în favoarea Parteneriatului Strategic UE-SUA, Președinția Consiliului UE, pe care România o va deține în 2019, fiind o oportunitate de a acționa pentru întărirea acesteia. 

Ambasadorul John Bolton a exprimat aprecierea Statelor Unite pentru contribuția României în Afganistan, țara noastră fiind în prezent cel de al patrulea cel mai mare contributor la misiunea NATO.

De asemenea, au fost abordate stadiul și perspectivele de dezvoltare ale Inițiativei celor Trei Mări, Bogdan Aurescu prezentând obiectivele și rezultatele concrete preconizate pentru summit-ul care va avea loc la București în luna septembrie. John Bolton a exprimat sprijinul Administrației americane pentru Inițiativă și summit-ul de la București. 

Au mai fost discutate, în detaliu, și alte teme de interes de pe agenda internațională, precum situația din Republica Moldova și Ucraina, Balcanii de Vest. Bogdan Aurescu a subliniat importanța sprijinirii de către UE și SUA a drumului european al Republicii Moldova, precum și a procesului de reforme. De asemenea, a prezentat stadiul procesului de reglementare a dosarului transnistrean, de interes pentru administrația americană. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT