Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin Georgescu, eliberat din arest înainte de alegeri

Omul de afaceri Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin Georgescu, a fost eliberat din arest după ce magistraţii au admis o contestaţie a acestuia. Decizia este definitivă.
Filip Stan
26 apr. 2025, 07:35
Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin Georgescu, eliberat din arest înainte de alegeri

Tribunalul Bucureşti a admis, în dosarul 9654/302/2025, contestaţia formulată de Bogdan Peşchir împotriva încheierii din 15 aprilie pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

”S-a desfiinţat în parte încheierea contestată şi, în rejudecare, s-a respins ca nefondată propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inc. Peşchir Bogdan şi, pe cale de consecinţă, s-a revocat măsura arestării preventive luată faţă de inculpat. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului Peşchir Bogdan dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză. S-au menţinut celelalte dispoziţii din încheierea contestată care nu contravin prezentei. Soluţia este definitivă”, arată instanţa.

Omul de afaceri Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv în 21 martie, pentru 30 de zile, de Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei, după ce la locuinţa sa au fost făcute percheziţii, în ziua precedentă, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu. El fusese reţinut în 20 martie, iar în 21 martie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Presupusul finanţator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu este acuzat de către procurori că a oferit aproape 900.000 de dolari sub formă de gift-uri pe aplicaţia TIKTOK unor persoane pentru a influenţa votul în favoarea lui Geogescu. Avocatul său a declarat, la ieşirea de la audieri, că Peşchir se simte „discriminat pentru opiniile sale politice”.

Kremlinul își exprimă în mod deschis susținerea pentru Călin Georgescu: „Cine a condamnat România pentru asta?”

Întrebat de unde are bani clientul său, avocatul a spus că acesta acţionează pe piaţa criptomonedelor de aproximativ şapte ani. ”Din primul moment în care organele de cercetare au venit la Bogdan acasă, acum trei luni, Bogdan le-a arătat (…) că acei bani vin din trading de monede. Deci nu are nici măcar un cent care să nu fie dovedit. Este dovedit”, a spus avocatul.

Avocatul a mai spus că Bogdan Peşchir donează de doi ani pe TikTok şi că nu are legătură cu opţiunile politice ale nimănui. Acesta a precizat că va face plângere penală pentru că Peşchir a fost obligat de poliţişti să-şi arate faţa.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a arătat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-ar fi finanţat campania lui Călin Georgescu cu peste 380.000 de euro.

Deţinător al unei firme din Braşov, Bogdan Peşchir, fost programator, a făcut donaţii pe TikTok de peste un milion de euro şi a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului la preşedinţie Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, arăta SRI în raportul prezentat CSAT.

Citește și : Rusia transmite un nou mesaj de susţinere pentru Călin Georgescu. Serviciul de Informații Externe al Rusiei susţine că România este şantajată de Ursula von der Leyen

”Datele deţinute au relevat implicarea contului de TikTok “bogpr”, utilizat de cetăţeanul român Bogdan PEŞCHIR, în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul platformei de socializare. Acesta, utilizând contul “bogpr” a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro. După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea „bogpr” în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul piatformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28.11.2024”, explica SRI în raport.

Conform SRI, aceştia au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale.

”Acestea reprezintă încălcări ale politicilor TikTok şi ale legislaţiei electorale române”, sublinia SRI.

De asemenea, raportul releva că ”Bogdan PEŞCHIR ”afişează un nivel de trai care nu corespunde activităţilor derulate prin intermediul companiei deţinute, respectiv DIGITAL ON-RAMP SOLUTIONS SRL Braşov, înfiinţată în anul 2021”. Anterior înfiinţării societăţii, acesta lucrase ca programator în cadrul unor entităţi (GLOBAYA FINTECH SRL şi BITXATM TECHNOLOGY SRL, ambele din Brasov) care sunt asociate cu domeniul criptomonedelor şi sunt deţinute, printre alţii, de Gabriel Prodănescu, persoană care este şi cetăţean a! Africii de Sud, unde a emigrat în 1995.

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Cu ce bani a plătit România construcția de autostrăzi și drumuri expres. Care sunt sumele provenite de la bugetul de stat și cele din PNRR
Capital.ro
Călin Georgescu ar putea scăpa nevinovat. Dosarul se poate anula. Greșeală uriașă la Parchetul General și ÎCCJ
Playtech.ro
Cum pregătești centrala termică pentru iarnă
Adevarul
Simptomele infecției cu Candida Auris, ciuperca rezistentă care se răspândește rapid în Europa
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba
Cancan.ro
Toto Dumitrescu a primit mandat și poliția l-a încătușat, din nou! Raportul toxicologic schimbă TOTUL
iamsport.ro
Prunea l-a DISTRUS pe fostul antrenor de la FCSB: 'Pe unde mai antrenează, prin Tanganica? Zici că a fost la Paris, vorbește el, pe bune?!'
MediaFlux
Răsturnare de situație privind compania Fly Lili și legăturile cu Potra. Adevărul despre situație. Omul de afaceri Jurgen Faff a explicat: Noi suntem o companie de aviație, atât VIDEO
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor