Bolojan iese la atac împotriva vocilor critice din PNL: ”Să ne aducem aminte: n-a fost înghesuială să-și asume nimeni poziția de premier”

Premierul Ilie Bolojan a vorbit, luni seară, despre vocile critice din interiorul partidului pe care îl conduce. Șeful liberalilor a subliniat că ”discuțiile” interne din PNL nu au vizat ”politici guvernamentale”, ci probleme organizatorice ale acestei formațiuni politice. ”Să ne aducem aminte: n-a fost înghesuială să-și asume nimeni poziția de premier”, a mai spus, în același context, Bolojan.
Mircea Filipescu
09 feb. 2026, 21:57
Bolojan iese la atac împotriva vocilor critice din PNL: ”Să ne aducem aminte: n-a fost înghesuială să-și asume nimeni poziția de premier”

Liderul liberalilor, Ilie Bolojan, a fost în ultimele zile ținta în care au trimit săgeți actuali și foști colegi de partid ai săi.

Întrebat despre tensiunile din interiorul PNL, Bolojan a spus că ”discuțiile” nu au fost provocate de măsurile Executivului, ci de bucătăria internă a partidului.

”Discuțiile din interiorul PNL au fost generate nu de politici guvernamentale, ci de aspecte care țin de reînnoirea partidului, și de înlocuirea unor organizații și a unor colegi care nu au făcut performanță. Dacă vrem ca într-o organizație, indiferent de care, că este o televiziune, că este un minister, că este un partid, să performezi, înseamnă că trebuie să-i susții pe cei mai buni oameni care se ocupe pozițiile de decizie. În cazul acesta, dacă ne referim la PNL și la alegerile din București, să susținem cel mai bun candidat pe care l-am avut în persoana domnului Ciprian Ciucu, care beneficind de munca pe care a depus-o la primărie și de încrederea bucureștenilor, a fost ales primarul general, dar pe lângă asta să nominalizezi în poziții-cheie oameni care pot genera, la rândul lor, credibilitate, care pot recâștiga încrederea cetățenilor, inclusiv în partidele politice. Este un minus pe care îl avem”, a spus Ilie Bolojan.

Citește și Bolojan anunță noi măsuri cu impact puternic pentru români: „Nu mai sunt bani. Voi fi întotdeauna foarte precaut să generez niște așteptări care nu pot fi onorate”

Premierul a vorbit și despre criticile pe care i le-a adus președintele Consiliului Județean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma, subliniind că anul trecut, la momentul de răscruce al numirii unui premier, n-a prea fost ”înghesuială” printre colegii săi de partid.

”Trebuie să ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva luni de zile bune, luna august. Și în iulie, când n-a fost înghesuială să-și asume nimeni poziția de premier, pentru că știam că cel care va fi pe această funcție va trebui să ia niște măsuri pe care toate guvernele le amunțaseră, pentru că nu erau populare și pentru că România ajunsese într-o situație în care eram la o limită. Și în mod evident, în acea perioadă, nimeni n-a spus nimic. Acum, într-adevăr, am trecut de această perioadă foarte dificilă. Asta înseamnă că pentru prima dată ne-am respectat indicatorii după mulți ani, am recâștigat încrederea piețelor, ne-au scăzut dobânzile nete, pentru că deja cei care ne finanțează văd că într-adevăr ne ducem către o direcție de a reduce deficitele, dar aceste lucruri s-au făcut cu anumite costuri sociale, este evident asta”, a spus, la digi24, Ilie Bolojan.

Hubert Thuma îl acuza pe liderul liberalilor, printre altele, de USR-izarea PNL.

”PNL nu mai are un mesaj articulat, din punctul meu de vedere. PSD apără categoriile vulnerabile. Este normal. PNL ar trebui să aibă un mesaj pentru oamenii mici de afaceri şi mijlocii, pentru mediul de afaceri, pentru oamenii mari de afaceri. Noi nu mai avem, la ora actuală, niciun mesaj către nicio categorie din această ţară. Cred că aceasta este problema noastră”, a mai spus șeful CJ Ilfov.

Citește și Ilie Bolojan, anunț de ULTIMĂ ORĂ despre taxe și impozite 2026: „Cheltuim ca o familie mai mult decât ne putem permite”

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Care este vârsta unde se vede talentul unui copil și potențialul de a ajunge un mare fotbalist. Dezvăluirea lui Adrian Mutu
Capital.ro
Clienții nu pot retrage numerar. Se face notificare prealabilă către bancă. Tranzacția poate fi limitată
Playtech.ro
Cât costă să îți faci pașaportul în 2026 și în cât timp îl primești
Adevarul
Amenințarea ayatolahului: „Vom transforma strâmtoarea Ormuz într-o armă!”. Presa britanică scrie că Mojtaba Khamenei ar fi în comă, cu un picior amputat
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața metroului în stația Unirii
iamsport.ro
Mirel Rădoi, decis să plece în vară de la FCSB! Cum încearcă Gigi Becali să îl convingă să continue la echipă
MediaFlux
Mama lui Ilie Bolojan dezvăluie fața neștiută a premierului. Cui îi cânta și ce făcea când mergea cu vacile: ”E un băiat care nu mai are păreche”
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj