BOMBĂ în ziua alegerilor! Călin Georgescu ar putea fi arestat

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu, riscă să fie arestat de autorităţile române chiar în ziua votului. Liderul mişcării suveraniste din România a apucat să voteze, duminică dimineaţă, fiind însoţit la secţie de actualul candidat, protejatul său, George Simion.
Mircea Filipescu
18 mai 2025, 13:17
BOMBĂ în ziua alegerilor! Călin Georgescu ar putea fi arestat

Vineri seara, Călin Georgescu a citat din Corneliu Zelea Codreanu în emisiunea Ancăi Alexandrescu, unde a fost invitat alături de George Simion, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de actualul candidat suveranist, după ce CCR i-a interzis să candideze din nou la scrutinul din 2025.

„Şi completez că cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui, și pentru Dumnezeu (George Simion intervine aprobator: ”nu poate fi…”) nu va fi învins niciodată”, a spus Călin Georgescu, citându-l pe liderul legionar.

Grav, pentru Călin Georgescu, este că prin afirmaţiile sale a încălcat una dintre prevederile controlului judiciar, astfel că riscă să fie arestat, dacă autorităţile vor constata încălcarea.

Obligaţiile impuse lui Călin Georgescu pe perioada controlului judiciar:

– să nu părăsească ţara;

– să informeze cu privire la schimbarea locuinţei;

– să nu creeze/utilizeze conturi pe platformele sociale online pe care să posteze conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist, xenofob.

– să se prezinte la organul de poliţie desemnat de IPJ Ilfov, care va stabili programul de supraveghere;

– să se prezinte la organul de urmărire penală şi la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară, ori de câte ori este chemat;

– să nu deţină şi să nu poarte armă.

Citeşte şi: Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului reacționează dur după ce Călin Georgescu a citat, alături de George Simion, din Corneliu Zelea Codreanu: „Este inacceptabil ca persoane care exprimă admirație pentru personaje de factură fascistă să aspire la poziții de conducere”

Având în vedere că intervenţia are un vădit caracter legionar, Călin Georgescu poate fi arestat de Poliţia Română.

Călin Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024.

Autorităţile române nici nu ar trebui să se autosesizeze, fapta lui Georgescu fiind deja reclamată de mai multe persoane şi instituţii.

Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului a reacționat dur, sâmbătă seară, printr-un comunicat.

„Nu este pentru prima dată când dl. Călin Georgescu recurge la referințe sau citate cu caracter legionar. În anul 2022, MCA România a protestat public față de declarațiile de susținere făcute de acesta, în cadrul unei alte emisiuni TV, față de Mișcarea Legionară și liderii săi. La acel moment, dl. Georgescu fusese propus pentru funcția de prim-ministru din partea partidului AUR.

Deosebit de îngrijorător este faptul că dl. George Simion, actual candidat în alegerile prezidențiale, a susținut public, în cadrul emisiunii din 17 Mai 2025, afirmațiile făcute de dl. Georgescu și a reiterat intenția de a-l propune pe acesta pentru funcția de prim-ministru, în eventualitatea unei victorii.

Citeşte şi: IPJ Ilfov, comunicat după ce Călin Georgescu, mentorul lui George Simion, nu a fost lăsat să facă declaraţii chiar în secţia de votare

Reamintim că România dispune de o legislație clară împotriva oricărei forme de promovare a fascismului, legionarismului și ideologiilor totalitare – ideologii care au adus suferință, ură și tragedii în istoria țării noastre.

Dincolo de disputele și polarizarea politică din actualul ciclu electoral, considerat unul dintre cele mai tensionate din istoria post-comunistă, MCA România atrage atenția că este inacceptabil ca persoane care exprimă admirație pentru personaje și curente politice de factură fascistă să aspire la poziții de conducere într-un stat democratic.

Apărarea valorilor democratice și a libertăților fundamentale pentru care peste 4.500 de români au fost uciși sau răniți în Revoluția din Decembrie 1989 nu poate fi compatibilă cu glorificarea ideologiei legionare.

MCA România îndeamnă autoritățile statului, societatea civilă, presa și cetățenii să rămână vigilenți și să respingă ferm orice tentativă de reabilitare a trecutului fascist și a simbolurilor care i-au fost asociate”, se arată în comunicat.

Citeşte şi: Alegeri prezidenţiale România. Nicuşor Dan, portret de candidat: de la protest alături de George Simion, la Primăria Capitalei, trambulina spre Cotroceni

Precedentul a fost creat chiar sâmbătă, când primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, potrivit unei decizii luate de Tribunalul București. Măsura a fost la solicitarea procurorilor DNA care îl acuză pe Oprea că a încălcat controlul judiciar. Decizia nu este definitivă.

Tribunalul București a admis cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a edilului, înlocuind măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune.

El este acuzat că a încălcat obligaţia de a nu exercita funcţia de primar, dând dispoziţii directe viceprimarului, cu privire la atribuţii referitoare la bugetul oraşului, la relaţia cu Consiliul Local şi la serviciile publice, scrie publicația locală Observatorul Prahovean.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Escapada la munte l-a scos din sărite pe Liviu Vârciu! A ajuns în Poiana Brașov în 7 ore, iar acolo a primit o altă lovitură: ”Ne merităm soarta”
Fanatik.ro
Bărbatul alături de care Simona Halep petrece timp de calitate în Dubai. Cei doi s-au afișat din nou împreună
Capital.ro
Euro digital trebuie introdus în țările UE. Banca Franței anunță anul în care va apărea noul tip de monedă unică
Playtech.ro
Sfântul Ion sau Sfântul Ioan? Cum spunem corect, de fapt?
Adevarul
Venezuela, sub noua conducere: militari în stradă și presiune din SUA. Ce condiții impune Trump președintelui interimar
wowbiz.ro
Doliu uriaș! Autorul Michael Schumacher a murit la 75 de ani: „Tatăl meu era…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion la kaiac-canoe a fost găsit fără suflare în propria locuință, la doar 34 de ani
iamsport.ro
Atac DEZLĂNȚUIT la adresa lui Angelescu și Șucu: 'O sărăcie și un tâmplar! Jambor nu există decât în mintea lor, Koljic e mai fragil decât gheața la mal, Rapid pute a minciună'
MediaFlux
Concediu plătit pentru burnout. Ce schimbă legea pentru angajații care se simt epuizați
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend