Bombardiere strategice ruseşti, din nou, pe coasta Statelor Unite

Patru bombardiere strategice ruseşti pe distanţe lungi au declanşat sistemele de apărare aeriană ale SUA săptămâna aceasta, fiind detectate la intrarea în zona de identificare aeriană a SUA (ADIZ), dar fără să încalce spaţiul aerian american. Două dintre ele au fost detectate în apropiere de Alaska, iar alte două la 50 de mile de ţărmul Californiei, relatează The Washington Times şi Reuters, potrivit Agerpres.
Romania TV
13 iun. 2014, 10:17
Bombardiere strategice ruseşti, din nou, pe coasta Statelor Unite

Radarele americane au detectat luni patru bombardiere Tu-95 (Bear H) şi două avioane de alimentare Il-78 intrând în zona de identificare aeriană a SUA, aproape de insulele Aleutine din extremitatea vestică, a indicat un purtător de cuvânt al Comandamentului Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD), căpitanul Jeff Davis.

La interceptarea bombardierelor ruseşti, armata americană a ridicat de la sol două F-22, după care două dintre avioanele ruseşti s-au întors din drum şi se presupune că au revenit la baza lor din Anadîr (Ciukotka, nord-vestul Rusiei).

Celelalte două şi-au continuat zborul în direcţia sud-est şi au fost ulterior detectate pe când intrau în zona de identificare aeriană în largul coastei Californiei de Nord. Când se aflau la 50 de mile de ţărmul Californiei, acestea au fost interceptate de două avioane F-15, care le-au obligat să se întoarcă şi să zboare spre vest.

La 6 mai, bombardiere strategice Tu-95 ale aviaţiei ruse de patrulare pe distanţe lungi au fost văzute în largul coastei Californiei şi în apropiere de insula Guam.

În ultimii ani, potrivit Comandamentului de apărare aerospaţială din America de Nord (NORAD), avioanele ruseşti au intrat de zeci de ori în zona de identificare aeriană a SUA, care se întinde până la 200 de mile de linia de ţărm a Statelor Unite, relatează Reuters

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fața nevăzută a lui Assad Al-Hamlawi, dezvăluită chiar de fratele său: „Nu mi-am imaginat niciodată!”. Exclusiv.
Capital.ro
România ar putea scăpa de perspectiva negativă a ratingului de țară în 2027. Alexandru Nazare anunță condițiile pentru o evaluare mai bună
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Putin nu vrea Europa la masa negocierilor pentru pace. Rusia amenință trupele străine cu atacuri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT