Bomboane umplute cu o doză letală de metamfetamină donate oamenilor sărmani din Noua Zeelandă. Autoritățile trag un semnal de alarmă: „Ar putea duce la deces”

O organizație caritabilă din Noua Zeelandă trage un semnal de alarmă, după ce a distribuit pachete cu alimente care conțineau bomboane umplute cu o doză potențial letală de metamfetamină.
Alina Costache
14 aug. 2024, 14:09
Bomboane umplute cu o doză letală de metamfetamină donate oamenilor sărmani din Noua Zeelandă. Autoritățile trag un semnal de alarmă: „Ar putea duce la deces”
Bomboane cu metamfetamină distribuite de o organizație caritabilă din Noua Zeelandă

Auckland City Mission, o organizație caritabilă care lucrează cu persoanele fără adăpost, a emis miercuri un avertisment urgent în contextul în care în pachetele cu alimente distribuite recent oamenilor săraci din Noua Zeelandă au inclus, din greșeală, bomboane umplute cu metamfetamină, scrie DW.

Organizația a declarat că dulciurile au fost donate anonim de către un membru al publicului. Situația alarmantă a fost descoperită în momentul în care un client al unei bănci alimentare a raportat dulciurile cu „gust ciudat”, alertând organizația.

Din fericire, din cauza concentrației mari de metamfetamină, bomboanele aveau un gust atât de rău încât majoritatea celor care le-au primit nu le-au putut consuma și le-au scuipat imediat.

Citește și: Șeful Corpului de Control din Ministerul Sănătății a demisionat după scandalul de la Spitalul Pantelimon. Corpul de Control nu găsise nereguli în urma verificărilor care au avut loc după o sesizare a unui asistent medical

Bomboanele cu ananas, învelite într-un ambalaj galben, conțineau în jur de trei grame de metamfetamină, de până la 300 de ori mai mult decât poza pe care o persoană ar lua-o în mod normal și care ar fi letală, scrie New Zeeland Drug Foundation.

„Înghițirea unei cantități atât de mari de metamfetamină este extrem de periculoasă și ar putea duce la deces”, a declarat purtătorul de cuvânt al fundației, Sarah Helm.

Auckland City Mission a declarat că a început să contacteze până la 400 de persoane pentru a depista coletele care ar fi putut conține bomboane cu metamfetamină.

Helen Robinson din cadrul organizației a declarat că opt familii au fost afectate până la acest moment, trei persoane fiind spitalizate. Poliția a deschis o anchetă penală.

Citește și: Un bărbat a reuşit să se urce în avion fără bilet, două zile la rând. A doua oară a ajuns chiar şi la destinaţie. Ce spun autorităţile

Până în prezent, cel puțin 16 bomboane au fost recuperate. Autoritățile i-au îndemnat pe oameni să nu consume dulciurile primite.

Bomboanele au fost împachetate în ambalajele mărcii malaeziene Rinda, care a declarat că siguranța și bunăstarea clienților este cea mai mare prioritate a companiei și că va colabora cu autoritățile, scrie efe.com.

„Vrem să lămurim clar că Rinda Food Industries nu folosește și nu tolerează folosirea niciunui drog ilegal în produsele noastre”, au declarat reprezentanții companiei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
Mircea Bravo reacționează după scandalul cu FCSB, Gigi Becali și CSA Steaua: „Sper să nu ne luăm bătaie în București!”
Capital.ro
Codul rutier 2026. Manevrele care îți pot aduce amendă și suspendarea permisului, chiar dacă nu te vede Poliția
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Cui trebuie să îi spunem ”La mulți ani!”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT