Borbely: Evident că UDMR nu e de acord cu asumarea răspunderii pe regionalizare

Uniunea Democrată Maghiară din România nu este de acord cu o eventuală asumare a răspunderii Guvernului pe proiectul regionalizării, a declarat, luni, vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, transmite Agerpres.
Romania TV
29 apr. 2013, 08:23
Borbely: Evident că UDMR nu e de acord cu asumarea răspunderii pe regionalizare

„Evident că nu. De fapt noi, la modificarea Constituţiei, vom propune să se desfiinţeze această posibilitate de asumare a răspunderii, care practic ocoleşte Parlamentul. N-avem nevoie de o asemenea posibilitate, chiar dacă, de-a lungul anilor, s-a uzitat de această prevedere. Nu e bine, pentru că de fapt Parlamentul este cel care trebuie să decidă şi, dacă e nevoie, poporul prin referendum. Deci noi refuzăm această posibilitate şi n-o să fim de acord, e clar, o spun de acum, în orice variantă, nu o să fim de acord prin asumarea răspunderii să treacă această foarte importantă lege, de fapt una dintre cele mai importante legi din ultima perioadă”, a spus Borbely, la RFI.

Vicepreşedintele UDMR a adăugat că, pe această temă, Guvernul Ponta trebuie să poarte discuţii, pentru că este o lege foarte importantă.

„Nu suntem de acord cu asumarea răspunderii, suntem de acord cu discuţii. Este o lege prea importantă ca să eludăm aceste discuţii şi UDMR-ul nu este un partid politic, UDMR-ul este reprezentantul unei minorităţi importante şi aşa cum prevăd unele documente internaţionale semnate de România, de exemplu, Carta Autonomiei Locale, care în articolul 5 prevede foarte clar că nu poate să ia niciun stat o măsură prin care să modifice acele procente etnice, care există într-o anumită zonă din respectiva ţară. Deci este clar că dacă se vine cu o modificare în atribuţii administrative ale noilor regiuni, care de fapt reduc aceste drepturi ce ţin de zonele locuite în majoritate, de exemplu, de populaţie maghiară, atunci este şi împotriva acestei Carte. De aceea, trebuie să discutăm”, a precizat Borbely.

El a mai spus că nu există un punct de vedere foarte clar formulat în cadrul Coaliţiei de guvernare pe regionalizare, mai exact pe atribuţiile administrative ale regiunilor, iar ministrul Sănătăţii a declarat de mai multe ori că vrea să înfiinţeze case de sănătate regionale şi să le desfiinţeze pe cele judeţene sau să le dea numai unele atribuţii simbolice, ceea ce înseamnă de fapt că va face ‘o centralizare, nu o descentralizare’, cu care UDMR nu este de acord.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Ruse, că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul privind regionalizarea şi descentralizarea administrativă numai dacă va exista acordul forţelor politice parlamentare, respectiv şi al UDMR şi al PP-DD.

„Numai dacă există un acord al tuturor forţelor politice (ne vom asuma răspunderea, n.r.). Adică, dacă există un acord aşa cum a fost la legea privind restituirea proprietăţilor cu UDMR şi cu cei aflaţi în opoziţie, PP-DD, pentru că PDL nu există şi n-am ce acord să am cu ei. Cu cine, cu Blaga, cu d-na (Andreea, n.r.) Paul Vass, cu cine să fac acord?”, a arătat premierul.

El a subliniat că acest acord trebuie să existe cu toate forţele politice din Parlament, cu excepţia PDL, numai aşa fiind posibilă asumarea răspunderii guvernamentale pe regionalizare.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat vinerea trecută, la Oradea, că singura procedură posibilă pentru a putea adopta până la finele anului 2013 legea regionalizării o reprezintă angajarea răspunderii Guvernului.

„Sperăm să modificăm Constituţia pe la sfârşitul lunii septembrie – început de octombrie prin referendum. Dacă referendumul se va desfăşura în octombrie, pentru a finaliza procesul până la 31 decembrie 2013 singura procedură posibilă pentru a putea adopta legea regionalizării o reprezintă angajarea răspunderii Guvernului. Cred că dacă am intra pe proceduri normale de dezbatere parlamentară s-ar putea să depăşim termenul de 31 decembrie 2013”, a spus Dragnea.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Daniel Pancu pleacă din România! Unde merge în vacanță și ce își ia cu el în bagaje?
Capital.ro
Nicușor Dan ar putea anunța astăzi propunerea de premier. Cine este favoritul președintelui? Trei nume sunt analizate la Cotroceni
Playtech.ro
Cât costă să devii independent energetic în 2026. În câți ani îți scoți banii pe panouri fotovoltaice și ce opțiuni de finanțare au românii
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
De ce ar fi fost convocat, de fapt, Andrei Șucu la naționala României: ”Are 6 meciuri în 6 luni la nivelul lui de vârstă! M-am întâlnit cu un oficial FRF, asta mi-a zis”
MediaFlux
Pensii iunie 2026. Anunțul așteptat de aproape 5 milioane de pensionari
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți