Borcea: Transferurile pe care le-am făcut au adus profitabilitate de 1.800 la sută, clubului

Inculpaţii din Dosarul Transferurilor s-au prezentat joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă recursul împotriva condamnării dictate împotriva lor de Curtea de Apel. Fost acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Cristi Borcea a declarat la audieri că transferurile pe care le-a făcut în perioada în care s-a aflat la conducerea clubului au avut o profitabilitate de peste 1.800 la sută şi că prin aceste transferuri a ajutat foarte mult bugetul acestuia.
Daniel Spătaru
09 mai 2013, 09:53
Borcea: Transferurile pe care le-am făcut au adus profitabilitate de 1.800 la sută, clubului

Cristi Borcea s-a aflat joi printre cei audiaţi în Dosarul Transferurilor din fotbal şi a vorbit în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie despre transferurile lui Cosmin Contra, Paul Codrea, Nicolae Mitea, Dan Alexa, Bogdan Mara şi Adrian Mihalcea.

În legătură cu transferul lui Cosmin Contra de la Dinamo la Deportivo Alaves, Borcea a explicat diferenţa de bani dintre valoarea contractului şi suma pe care a încasat-o clubul Dinamo.

„Contractul cu Alaves, respectiv 1.812.000 dolari, era dublat de o convenţie între Dinamo, jucător, impresar şi Alaves, astfel încât diferenţa de peste 800.000 de dolari pe care o încasa clubul să-i revină jucătorului. Diferenţa nu a primit-o niciodată însă de la Alaves, deoarece Contra s-a transferat ulterior la AC Milan. Pe vremea aceea legislaţia nu prevedea plata de taxe şi impozite pentru acest tip de contracte„, a declarat Cristi Borcea, citat de Agerpres.

Potrivit gsp.ro, Borcea a vorbit şi despre transferul lui Adrian Mihalcea: „L-am luat cu 10 mii de dolari, l-am dat cu 1 milion. După un an şi jumătate, s-a întors gratis şi l-am dat apoi pe 250.000. Toate transferurile efectuate au adus profitabilitate de 1.800 la sută clubului!„

La termenul de joi au mai fost audiaţi Mihai Stoica, fostul director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, şi Gheorghe Neţoiu, fost vicepreşedinte şi acţionar al clubului Dinamo.

Aceştia au vorbit despre transferul mai multor jucători, declarându-se nevinovaţi în legătură cu acuzaţiile formulate la adresa lor.

Pe 12 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe patronul clubului Rapid, George Copos, la trei de închisoare cu suspendare pe fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, şi la patru ani de închisoare cu suspendare pe fostul director al clubului Oţelul Galaţi Mihai Stoica.

De asemenea, au mai fost condamnaţi la şapte ani de închisoare cu executare fostul acţionar al lui Dinamo Cristian Borcea şi impresarul Victor Becali.

Fostul impresar Ion Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare, fostul angajat al firmei „Becali Sport” Gică Popescu – la trei ani de închisoare cu suspendare, aceeaşi pedeapsă primindu-o şi fostul vicepreşedinte al Dinamo Gheorghe Neţoiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Ultimul mesaj pe care MM Stoica l-a trimis colaboratorilor de la FCSB. Ce le-a transmis oamenilor după ce a plecat de la echipă
Capital.ro
Anunțul lui Ciprian Ciucu despre facturile la căldură. Ce nu se schimbă, deocamdată, pentru bucureșteni
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România