Boris Johnson, măsură disperată să-şi păstreze funcţia, după ce s-a aflat că a dat petreceri în lockdown. Interzice alcoolul în sediul Guvernului

Premierul britanic Boris Johnson este la un pas de demitere după ce s-a aflat că petrecerile și adunările sociale, întotdeauna "stropite" cu alcool, nu s-au oprit la Downing Street 10 nici în cele mai negre momente ale pandemiei.
Daniel Spătaru
16 ian. 2022, 17:43
Boris Johnson, măsură disperată să-şi păstreze funcţia, după ce s-a aflat că a dat petreceri în lockdown. Interzice alcoolul în sediul Guvernului

Boris Johnson pregătește o „curățenie” în Downing Street 10, care ar putea include măsuri drastice, cum ar fi o „lege seacă” în sediul Guvernului și o „epurare” în rândul personalului său.

Dovezile că sediul Guvernului a fost şi sediu de petreceri în lockdown, la care chiar prim-ministrul a participat cel puțin o dată, l-au forțat pe Johnson să-și ceară scuze în Parlament , dar și direct Reginei Elisabeta a II-a, pentru două petreceri care au avut loc în plin doliu național pentru soțul ei, Prinţul Philip.

Președintele Partidului Conservator, Oliver Dowden, a recunoscut în această duminică faptul că trebuie schimbată „cultura” care predomină în sediul Executivului.

Sub mandatul lui David Cameron tradiția era de a închide săptămâna cu „vinul de vineri” , acest obicei perpetuându-se şi chiar fiind dezvoltat în mandatul lui Boris Johnson, trecându-se de la aducerea băuturii de acasă la păstrara lui într-un frigider cu capacitate de 34 de sticle.

„Primul ministru regretă ce s-a întâmplat, dar este, de asemenea, hotărât să se asigure că aceste lucruri nu se vor întâmpla din nou și e decis să ia măsuri legate de cultura subiacentă din Downing Street”, a declarat Dowden, fost ministru al Culturii, într-un interviu acordat BBC.

Citeşte şi Noi dezvăluiri despre petrecerile din lockdown ale lui Boris Johnson. Dezmăţ la guvern în plin doliu naţional, cu o zi înainte de funeraliile Prinţului Philip

După cum a dezvăluit Sunday Times, șeful Guvernului refuză însă să-și asume responsabilitatea în cazul petrecerilor și îi acuză cei mai apropiați colaboratori ai săi, începând cu șeful său de cabinet, Dan Rosenfield, și secretarul său personal, Martin Reynolds, că nu au au putut preveni scurgerile de informaţii.

Pe lângă schimbările de personal, Johnson planifică măsuri precum interzicerea consumului de alcool în Downing Street, scrie The Sun. Asta după ce, luna trecută, au fost livrate băuturi de 150 de lire sterline pentru a păstra la rece sticlele de vin alb, Prosecco și bere, mai scrie publicaţia.

Citeşte şi Boris Johnson a confundat petrecerea cu munca. Scuză uluitoare găsită de premierul britanic, pentru a justifica nerespectarea lockdown-ului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT