Borza: Îl compătimesc pe premier pentru presiunile la care este supus de politicieni şi oameni din servicii

Şeful Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat, referindu-se la posibila plecare din funcţie, că îl compătimeşte pe premierul Ponta pentru presiunile la care este supus de cei care au pierdut contractele directe cu compania, precum politicieni, baroni locali şi servicii.
Romania TV
16 sept. 2013, 14:41
Borza: Îl compătimesc pe premier pentru presiunile la care este supus de politicieni şi oameni din servicii

„La Hidroelectrica nu au fost numai băieţi deştepţi din energie, au fost 500 de băieţi deştepţi. În spatele celor 500 de contracte pe care le-am denunţat erau oameni politici, baroni locali, oameni din servicii. Acum, mulţi fac foamea din cauza mea, pentru că Hidroelectrica nu mai este o vacă de muls. Pe unii îi deranjează performanţa, multora nu le convine să Hidroelectrica a fost decăpuşată. (…) Am compasiune pentru premier pentru presiunile la care este supus”, a declarat Borza.

Premierul Victor Ponta, aflat luni la Târgu Jiu, a fost abordat de un preot din comuna Runcu, care i-a cerut să îl ajute să obţină un post de director la Hidroserv, pe motiv că urmează să se pensioneze, iar salariul pe care îl are în prezent este prea mic.

Iniţial, Ponta a crezut că preotul are o problemă cu Remus Borza, preşedinte al Consiliului de Supraveghere de la Hidroelectrica, spunându-i acestuia: „O să plece domnul Borza”.

Borza a precizat că a avut mai multe discuţii cu Ponta, inclusiv săptămâna trecută, în care el s-a oferit să îşi depună mandatul.

„Am vorbit inclusiv săptămâna trecută cu Ponta, i-am spus că plec, că nu vreau să fiu un preşedinte de paie. Ponta mi-a spus să stau până la listare (programată pentru anul viitor – n.r.). Probabil că a fost o declaraţie a deputatului de Gorj Ponta, nu a premierului Ponta”, a afirmat Borza.

El a adăugat că în primele opt luni ale acestui an Hidroelectrica a realizat un profit „istoric” de 800 milioane de lei, iar pentru întregul an curent este prognozat un câştig de peste 1 miliard de lei.

„M-am săturat de atâta ingratitudine din partea statului român (…). România are o mare problemă, şi anume lipsa asumării răspunderii”, a spus Borza.

Hidroelectrica este controlată de stat, prin Departamentul pentru Energie, şi a raportat pentru anii 2011 şi 2012 pierderi cumulate de 693 milioane de lei.

Compania de stat a intrat în insolvenţă în 20 iunie 2012, princpoalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţioale încheiate cu „băieţii deştepţi”. Pe parcusrul insolvenţei, Euro Insol a denunţat aproximativ 500 de contracte comerciale ale Hidroelectrica.

Potrivit lui Borza, Hidroservul din Târgu-Jiu al Hidroelectrica era unul dintre cele mai neperformante şi mai supradimensionate filiale de servicii ale Hidroelectrica, cu 580 de angajaţi, dintre care 61 erau şoferi.

El a precizat că existenţa acelui Hidroserv nu se mai justifica, întrucât hidroagregatele de la centrala Porţile de Fier, lângă care a fost alipit, sunt comnplet retehnologizate.

„Anual se sifonau prin acel Hidroserv 50-60 milioane de euro prin contracte date prin încredinţare directă către firme locale. Eu am oprit hemoragia”, a mai spus Borza.

Borza afost numit în luna iulie preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica, structură care supervizează activitatea companiei, numeşte Directoratul şi aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al producătorului de energie.

Borza deţine firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidrolectrica până în luna iunie, când compania a ieşit din insolvenţă.

El este urmărit penal pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet