Botoşani: Toţi suspecţii în cazul de cămătărie reţinuţi luni au fost puşi în libertate

Cele opt persoane care au fost reţinute pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie, în urma percheziţiilor făcute, luni dimineaţă, în locaţii din Botoşani şi Suceava, în urma cărora poliţiştii au descoperit şi ridicat aproximativ 500.000 de euro au fost puse în libertate.
Iulian Tudor
09 iul. 2013, 16:00
Botoşani: Toţi suspecţii în cazul de cămătărie reţinuţi luni au fost puşi în libertate

Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, subcomisarul Daniela Gheorghiescu, a declarat, marţi, că opt persoane suspecte au fost reţinute luni în acest caz după audieri, în urma percheziţiilor efectuate în locaţii din municipiile Suceava şi Botoşani, informează Mediafax.

Ea a spus că în cazul a patru suspecţi Parchetul Tribunalului Botoşani nu a confirmat propunerea IPJ pentru arestarea preventivă, în cazul a trei dintre ei procuorii au înaintat instanţei propunerea de arestare preventivă, dar Tribunalul Botoşani a decis cercetarea lor în stare de libertate, iar în cazul administratorului de case de schimb valutar din Suceava s-a luat măsura interzicerii de a părăsi ţara.

Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din IPJ Botoşani au făcut, luni, 15 percheziţii, în municipiile Botoşani şi Suceava, într-un caz privind şapte botoşăneni şi a unui administrator de case de schimb valutar din Suceava, suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 260.000 de euro, 33.000 de dolari SUA, 60.000 de lire sterline, 7.000 de franci elveţieni, aproximativ 500.000 de lei şi peste un kilogram de bijuterii din aur.

Poliţiştii au stabilit că în perioada martie – iulie 2013, suspecţii s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile, ca urmare a desfăşurării de activităţi ilegale de schimb de valută şi cămătărie. Ulterior, sumele de bani obţinute din aceste activităţi ar fi fost introduse în circuitul economic legal, prin intermediul unuia dintre suspecţi, administrator al mai multor case de schimb valutar din municipiul Suceava, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii respective.

Purtătorul de cuvânt al IJP Botoşani a arătat că unul dintre suspecţi este din municipiul Suceava, fiind administrator al mai multor case de schimb valutar, în timp ce ceilalţi suspecţi sunt din Botoşani şi nu sunt persoane autorizate nici pentru schimb valutar, şi nici pentru a oferi împrumuturi cu dobândă.

La acţiunea de luni au participat poliţişti de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Botoşani şi IPJ Suceava, precum şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani, sprijiniţi de jandarmi din cadrul IJJ Botoşani.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte