Bourceanu: Returul cu Legia a fost mai uşor decât credeam

Căpitanul Stelei, Alexandru Bourceanu, a declarat, marţi, la Varşovia, după rezultatul înregistrat cu Legia, scor 2-2, că această manşă secundă i s-a părut mai uşoară decât se aştepta, pentru că formaţia sa a reuşit să marcheze repede două goluri.
Romania TV
27 aug. 2013, 21:21
Bourceanu: Returul cu Legia a fost mai uşor decât credeam

„Cred că returul a fost ceva mai uşor decât credeam, pentru că am marcat repede. Am marcat chiar foarte repede şi cred că instinctiv am făcut pasul înapoi. Ar fi trebuit să împingem în continuare jocul, dar n-am reuşit, am simţit puţin cam repede calificarea şi jocul nostru cred că a suferit un pic. Nu are nicio importanţă ce adversarin vom întâlni (n.r. – în grupe), obiectivul a fost atins, acum am încununat un an plin de succese. Sunt convins că vom întâlni echipe puternice, dar sper să facem jocuri bune, spectaculoase, să ne calificăm în primăvară, măcar în Europa League. Atmosfera a fost impresionantă, dar nu s-a auzit chiar atât de tare ca suporterii noştri. Presiunea pe care a pus-o echipa adversă am simiţit-o mai tare decât publicul lor”, a declarat Bourceanu, la DigiSport.

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, marţi, în deplasare, scor 2-2 (2-1), partida cu Legia Varşovia, din manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor şi s-a calificat în grupele competiţiei graţie golurilor mai multe marcate în Polonia (scor general 3-3). În meciul tur, disputat în urmă cu o săptămână pe Arena Naţională din Bucureşti, Steaua şi Legia au terminat tot la egalitate, scor 1-1.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Un român este omul momentului la CM 2026! Îl antrenează pe portarul care a făcut minuni în Iran – Belgia
Capital.ro
Cei mai bogați 10% dintre consumatori generează daune de trilioane de dolari. Un nou studiu indică unde se concentrează cea mai mare parte a impactului asupra mediului
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?