Braconierul care a ucis patru persoane în Austria s-a sinucis

Braconierul austriac Alois Huber, care a ucis în cursul nopţii de luni spre marţi trei poliţişti şi o asistentă medicală, s-a sinucis dându-şi foc în casa sa, a anunţat miercuri poliţia după ce a percheziţionat clădirea, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
18 sept. 2013, 08:56
Braconierul care a ucis patru persoane în Austria s-a sinucis

Intervenţia unităţii de elită Cobra a poliţiei austriece a început în jurul orei locale 18:20 (19:20, ora României) şi a durat aproape cinci ore. Poliţiştii austrieci au descoperit un corp carbonizat, în casa aflată la 90 de kilometri vest de Viena. Conform poliţiei, acesta ar aparţine braconierului.

„Poliţiştii au reuşit să deschidă uşa” unei camere ascunse, însă „focul se aprinsese”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Austria inferioară, Roland Scherscher. În timp ce incendiul a fost stins „corpul unui bărbat a fost descoperit carbonizat”, a adăugat el.

Aproape 200 de membri ai forţelor de poliţie din Austria inferioară şi 135 de membri ai unităţii Cobra au luat parte la asalt şi la căutarea casei lui Alois Huber, în vârstă din 55 de ani şi care avea o mică companie de transporturi.

După o intervenţie nereuşită a poliţiei în cursul nopţii de luni spre marţi la Annaberg, în Austria inferioară, pentru arestarea acestui bărbat suspectat de mai mulţi ani de acte de braconaj, el s-a refugiat la ferma sa, situată la Grosspriel, în districtul Melk.

Casa a fost încercuită de la începutul după-amiezii, autorităţile desfăşurând un dispozitiv masiv cu sute de poliţişti, echipaţi cu veste antiglonţi şi puşti, pompieri şi personal al Crucii Roşii. Trei blindate ale armatei austriece şi elicoptere militare au fost de asemenea solicitate pentru a asista forţele de ordine.

„Doi poliţişti şi o asistentă medicală au murit în timpul intervenţiei după miezul nopţii împotriva unui presupus braconier”, a anunţat marţi în cursul după-amiezii ministerul austrian de Interne. Un alt poliţist, care fusese luat ostatic, a fost găsit mort în maşina sa de patrulă, conform surselor din cadrul poliţiei citate de APA.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT