Brad Pitt renunţă la fumat de dragul copiilor

Brad Pitt a anunţat că a renunţat la fumat de dragul copiilor săi, după ce a fost surprins în timp ce fuma de două dintre fiicele lui - Zahara şi Shiloh -, care i-au reproşat starului american că le-a minţit atunci când le spunea că "fumatul este dăunător", informează contactmusic.com.
Romania TV
31 oct. 2011, 11:34
Brad Pitt renunţă la fumat de dragul copiilor

Potrivit presei internaţionale, actorul american s-a simţit extrem de vinovat, după ce două dintre fiicele sale, Zahara şi Shiloh, l-au surprins în timp ce fuma o ţigară în grădina reşedinţei pe care cei doi soţi au închiriat-o la Budapesta.

Brad Pitt a mai apelat şi în trecut la şedinţe de hipnoterapie şi acadele cu nicotină şi mentă pentru a scăpa de acest viciu dar nu a reuşit.

Recent, starul american a spus că a pus întotdeauna interesele copiilor şi familiei sale pe primul loc: „Suntem o familie normală – o mamă, un tată şi copiii care devin uneori neascultători. Copiii sunt extraordinari şi spun cele mai amuzante lucruri pe care le-am auzit vreodată. Însă cel mai important lucru pentru noi, părinţii, este să ne asigurăm că ne facem timp pentru ei, să ne petrecem timpul împreună cu ei toţi, dar şi individual, cu fiecare dintre ei, pentru că este responsabilitatea noastră să îi educăm şi să-i ajutăm să îşi formeze personalitatea”.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au împreună şase copii, trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Aceştia sunt împreună din 2004, când s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Mr. and Mrs. Smith”. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Lista de 6 jucători pe care Gigi Becali vrea să-i dea afară de la FCSB! Surpriza Ofri Arad! Exclusiv
Capital.ro
Moștenirea după deces. Ce drepturi are copilul care a plătit toate cheltuielile părinților
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT