Braga – CFR Cluj, scor final 0-2. Victorie senzaţională a ardelenilor în primul meci din grupele UCL

CFR Cluj a câştigat cu 2-0 partida jucată pe terenul lui Sporting Braga, prima susţinută în grupa H a Ligii Campionilor. Ambele goluri ale ardelenilor au fost marcate de Rafael Bastos, în prima repriză.
Romania TV
19 sept. 2012, 14:44
Braga - CFR Cluj, scor final 0-2. Victorie senzaţională a ardelenilor în primul meci din grupele UCL

Cinci victorii din tot atâtea meciuri este bilanţul lui CFR Cluj în actualul sezon al Ligii Campionilor, dar cel mai vizibil în plan european este succesul pe care ardelenii l-a înregistrat miercuri seara, la Braga, în primul meci din grupa H.

Ca şi în precedentele două campanii din Champions League, ardelenii şi-au început parcursul în grupe cu o victorie, iar după 2-1 cu AS Roma şi 2-1 cu FC Basel, acum au învins cu 2-0 pe Sporting Braga. Şi, ca o ironie a sorţii, ambele goluri ale campioanei României au fost marcate de Rafael Bastos, jucător pe care clujenii l-au transferat în 2010, tocmai de la Sporting Braga.

Ioan Andone a pregătit perfect arma contraatacului în partida de pe terenul finalistei din 2011 a Ligii Europa. Acţiunilor lui Sporting, CFR-ul le-a replicat cu contraatacuri rapide şi tăioase. Primul gol, marcat în minutul 19, a fost unul de manual, iar Bastos a finalizat perfect o acţiune la care a mai contribuit şi Sougou. Al doilea gol, din minutul 34, a fost în întregime opera lui Bastos. Acesta a purtat o acţiune pe partea stângă a terenului, a pătruns în careu, unde a driblat trei adversari şi apoi l-a învins pe Beto cu un şut puternic. 2-0 pentru CFR a fost scorul pauzei, dar şi scorul final, în repriza secundă campioana României concentrându-se mai mult pe apărare.

În cealaltă partidă a grupei H, Manchester United a învins cu 1-0 pe Galatasaray Istanbul, printr-un gol marcat de Michael Carrick, în minutul 7. În minutul 53, Nani, de la United, a ratat o lovitură de la 11 metri.

Următoarele jocuri sunt programate pe 2 octombrie. CFR Cluj va primi acasă pe Manchester United, iar Braga va juca la Galatasaray.

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90 Finalul partidei.

Min. 87 Custodio ne-a dat emoţii. Şutul său, din 18 metri, a trecut puţin pe lângă poarta lui Felgueiras.

Min. 84 CFR Cluj este foarte aproape de o victorie senzaţională. În cealaltă partidă a grupei H, Manchester United continuă să conducă pe Galatasaray, cu 1-0. În minutul 53, Nani a ratat un penalty.

Min. 78 Ultima schimbare la CFR Cluj: Rui Pedro a intrat în locul marcatorului celor două goluri, Bastos.

Min. 76 Kapetanos a fost foarte aproape să ridice scorul la 3-0! Grecul a reluat însă în portarul Beto, din câţiva metri, iar apoi balonul a ieşit în corner.

Min. 70 Ultima schimbare la Braga. Paulo Cesar i-a luat locul lui Leandro Salino.

Min. 70 Nuno Andre Coelho şutează pe jos spre poarta noastră, din lovitură liberă de la 26 de metri, dar Felguieras a respins şi de această dată.

Min. 70 Presiunea gazdelor a mai scăzut, dar portughezii rămân prezenţi în terenul nostru.

Min. 65 Ioan Andone a mutat şi el. L-a introdus pe francezul Godmeche, în locul lui Luis Alberto.

Min. 64 A doua schimbare la Sporting Braga: Ze Luis a intrat în locul lui Hugo Viana.

Min. 63 Mossoro a şutat de la 20 de metri, însă pe centrul porţii, iar goalkeeper-ul nostru a reţinut fără probleme.

Min. 60 Braga are o nouă ocazie importantă de gol. Ruben Micael a şutat pe jos, din 10-12 metri, dar Felgueiras s-a întins şi a respins de lângă bară.

Min. 55 Portughezii continuă să îi maseze pe clujeni în preajma propriului careu, dar deocamdată defensiva noastră rezistă cu brio atacurilor gazdelor.

Min. 49 Ocazie mare a gazdelor. Ruben Micael a şutat puternic, balonul a fost deviat de Mossoro, dar portarul Felgueiras a fost atent şi a reuşit să respingă.

Min. 48 Portughezii insistă, fără sorţi de izbândă, cu şuturile de la distanţă. Custodio a trimis de această dată, dar balonul a fost deviat în corner de defensiva noastră.

Min. 46 Ambii antrenori au efectuat câte o schimbare la pauză. Ioan Andone l-a scos pe Sougou şi l-a introdus în joc pe Aguirregaray, iar la Sporting Braga, Alan l-a înlocuit pe Helder Barbosa.

Min. 46 A început repriza secundă.

Min. 45 Finalul primei reprize.

Min. 40 Gazdele încearcă un şut de la 30 de metri, prin Ismaily, dar execuţia este blocată de Sepsi, la 15 metri de poarta noastră.

Marcatorul din această seară, Rafael Bastos, a fost transferat de CFR Cluj chiar de la Sporting Braga, în 2010.

Min. 34 GOOOL CFR! Bastos reuşeşte o fază de excepţie pe partea stângă a terenului, scoate din joc trei adversari şi şutează năprasnic la colţul lung, învingându-l pe Beto. Sporting Braga – CFR Cluj 0-2!

Min. 32 Braga conduce la capitolul posesie, lusitanii controlând balonul 63% din timp.

Min. 30 Un nou contraatac frumos al clujenilor. Acţiunea este finalizată însă cu un şut peste poartă, din 20 de metri, al lui Camora.

Min. 26 Tot Eder are o execuţie periculoasă, la colţul lung, din 14 metri, dar portarul clujenilor reuşeşte să respingă.

Min. 25 Ocazie uriaşă a gazdelor! Eder a fost pe punctul de a marca un gol de excepţie, dar execuţia sa, cu călcâiul, a fost respinsă de Felgueiras. Eder se afla la numai 6 metri de poarta noastră.

Min. 21 Portughezii au replicat tăios prin Mossoro, însă şutul său, din poziţie bună, a trecut paralel cu poarta.

Min. 19 GOOOL CFR Cluj! Ardelenii au marcat la capătul unui contraatacextrem de rapid, purtat de Sougou şi Bastos, ultimul, ajuns singur cu Beto, învingându-l pe portarul lusitan. Sporting Braga – CFR Cluj 0-1!

Min. 16 Şi CFR-ul a încercat un şut de la distanţă, prin Kapetanos. Grecul a tras de la 30 de metri, puţin pe lângă poarta apărată de Beto.

Min. 14 Portughezii au încercat până acum să şuteze de două ori din afara careului spre poarta noastră, dar şuturile s-au oprit în blocajul apărătorilor CFR-ului.

Tot în grupa CFR-ului, Manchester United a deschis deja scorul în meciul cu Galatasaray, prin golul lui Michael Carrick, din minutul 7.

Min. 8 Ardelenii au beneficiat de primul corner al meciului. În urma loviturii de colţ, Ionuţ Rada a reluat cu capul peste poartă, din 12 metri.

Min. 6 Sougou este blocat violent la mijlocul terenului de Vinicius, care i-a aplicat un umăr în piept. Jucătorul CFR-ului s-a resimţit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Min. 1 A început partida de la Braga.

Componenţa formaţiilor:

Sporting Braga: Beto – Salino, Nuno Coelho, Vinicius, Ismaily – Custodio, Hugo Viana – Alan, Mossoro, Ruben – Eder.

CFR Cluj: Felgueiras – Pinto, Cadu, Rada, Camora – G. Mureşan, Alberto – Sougou, Bastos, L. Sepsi – Kapetanos.

CFR Cluj debutează la Braga în sezonul 2012/2013 al grupelor Champions League, pe terenul finalistei de anul trecut a Ligii Europa. Pentru mulţi dintre jucătorii campioanei României este o partidă cu totul specială, portughezii din lotul ardelenilor urmând să se întoarcă pentru prima oară acasă, pentru un meci de asemenea nivel.

Mario Felgueiras, Ivo Pinto, Ricardo Cadu, Mario Camora, Diogo Valente şi Rui Pedro sunt fotbaliştii care vor încerca să le demonstreze conaţionalilor lor că au ales bine când au semnat cu gruparea patronată de Arpad Paszkany. Şi de partea cealaltă, pentru antrenorul gazdelor, este un prilej de nostalgie, Jose Peseiro urmând să reîntâlnească din nou o echipă din Liga I, la patru ani după ce a părăsit Rapidul. Dealtfel, el s-a mai înfruntat o dată cu Ioan Andone, în 2008, când tehnicianul lusitan a câştigat cu 1-0 disputa din Giuleşti, cu CFR Cluj. Dealtfel, cei doi antrenori au avut un prim contact marţi seara, când Peseiro a mers la hotelul unde sunt cazaţi clujenii, pentru a-l saluta pe Andone.

Meciul de miercuri seara va fi arbitrat de danezul Peter Rasmussen, care a mai arbitrat o singură dată o echipă românească, pe FC Timişoara, acum doi ani, în grupele Ligii Europa. Bănăţenii au pierdut atunci disputa de pe teren propriu, cu Dinamo Zagreb, scor 0-3.

Aceasta este cea de-a treia prezenţă a lui CFR Cluj în grupele Ligii Campionilor, în precedentele două apariţii ardelenii debutând cu victorie: 2-1 la Roma, pe Olimpico, în 2008, şi tot cu 2-1 a învins-o pe Basel, în 2010, pe teren propriu.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Vladimir Screciu, transfer de ultimă oră de la Universitatea Craiova? Echipa care forţează mutarea în ultimele zile de mercato: “Ar fi o lovitură”
Capital.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Weekend-ul în care dăm ceasul cu o oră înapoi. Ora 4.00 va deveni ora 3.00
Playtech.ro
Pensia militară anticipată în 2025: cât primești dacă ieși din sistem după 20, 25 sau 30 de ani. Exemplu de calcul
Adevarul
Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Noi informații despre Emil Gânj. Presupusul criminal ar avea parte de tratament special: „Doarme în pat și mănâncă ciorbă!”
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care familia Irynei, ucraineanca de 23 de ani înjunghiată mortal în tren, a refuzat repatrierea
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Cea mai bună veste pentru toți românii care au aur acasă!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor