Brașov – dezbatere pentru reducerea abandonului școlar „Pactului pentru Tineri”

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează joi, 9 mai 2024, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, începând cu ora 11:00, dezbaterea publică pentru reducerea abandonului școlar care va marca evenimentul de închidere a celei de-a doua ediții a programului național „Pactul Pentru Tineri” în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea sponsorului principal OMV Petrom și a partenerului media principal Euronews România. Data de 9 mai este o zi cu conotație, un simbol al păcii și unității europene, care reflectă idealurile de solidaritate și cooperare, inspirând participanții să conlucreze pentru un viitor mai incluziv pentru toți tinerii din România. Evenimentul va fi moderat de Adriana Stoian, jurnalistă Euronews România.
Alina Costache
08 mai 2024, 21:12
Brașov - dezbatere pentru reducerea abandonului școlar „Pactului pentru Tineri”

În România, abandonul școlar are o dublă intensitate față de media europeană, fenomen acompaniat de un altul, extrem de îngrijorător: maternitatea juvenilă. Din păcate, situația este alarmantă și în județul Brașov. Precum plăcile tectonice ale unei crize profunde, rata abandonului școlar în județul Brașov cutremură destinele tinerilor. Această rată s-a intensificat dramatic, de la 2,4% în 2019 la 2,8% în 2021 în învățământul primar și gimnazial, și chiar mai accentuat, de la 2,5% în 2019 la 3,8% în 2021 în învățământul primar, conform datelor INS. Așa cum arată datele de la INS, numărul mamelor minore a crescut în același județ de la 686 în 2020 la 702 în 2022. Aceste date sunt ecouri ale unui viitor incert, unde fiecare procent reprezintă un vis nerealizat, o promisiune nefructificată și subliniază nevoia urgentă de acțiuni concrete pentru a stabiliza aceste fisuri care amenință fundația societății.

La dezbatere participă reprezentanți ai autorităților centrale și locale, directori de școli, profesori, părinți, antreprenori, experți în educație și politici sociale, organizații non-guvernamentale, precum și elevi. Au confirmat prezența la eveniment: Mihai GHIGIU – Șef al Cancelariei Prim-ministrului; Ligia DECA – Ministru al Educației; Adrian-Ioan VEȘTEA – Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; Attila GYÖRGY – Secretar de Stat la Ministerul Finanțelor; Cătălin VIȘEAN – Secretar de Stat la Ministerul Sănătății; Rareș Petru ACHIRILOAIE – Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție; Gabriela-Andreea NICA – Secretar General Adjunct la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale; Șerban TODORICĂ-CONSTANTIN – Președintele Consiliului Județean Brașov; Mihai-Cătălin VĂSII – Prefectul Brașov; Nicoleta MUNTEANU – Vicepreședinta CONAF; Ovidiu Florin TRIPȘA – Inspector Școlar General ISJ BV; Gabriela ALEXANDRESCU – Head of Marketing & Digital Product OMV Petrom Gas & Power; Luminița COSTACHE – Specialist în educație UNICEF; Eli Roman – jurnalist și Președinte al Asociației SAMAS; Amir Al Mousawi – Vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Brașov.

Scopul dezbaterii este acela de a crea un cadru de colaborare eficient între toți actorii implicați în prevenirea și combaterea abandonului școlar. Ideile inovatoare și bunele practici vor fi împărtășite și adaptate la specificul comunităților din județul Brașov, astfel încât fiecare tânăr să aibă acces la educație de calitate și la oportunități echitabile de dezvoltare personală și profesională.

După încheierea celei de-a doua ediții a programului, va fi întocmit un raport tehnic exhaustiv, care va evidenția soluțiile identificate și măsurile propuse pentru reducerea fenomenului de abandon școlar. Acest raport va reprezenta o sinteză a dezbaterilor și a ideilor exprimate în cadrul celor șase dezbateri oferind ministerelor de linie un ghid concret pentru acțiuni viitoare în combaterea abandonului școlar.

„Pactul pentru Tineri, prin amploarea sa, a devenit o oglindă a sistemului educațional românesc, un program național care a scos la suprafață vulnerabilitățile României, servind astfel guvernanților și mediului de afaceri nu doar soluții concrete, ci și o lecție de responsabilitate!

Suntem în plină campanie electorală, cu un război la granița României, și pare că agenda publică este mai plină ca niciodată, dar în același timp mai săracă decât a fost vreodată.

Când vine vorba despre generația de mâine, se vorbește extrem de mult, cu afirmații pompoase, și standarde înalte, inserate în programe de guvernare îndrăznețe, cu orașe verzi, tehnologie avansată și concepte revoluționare, ocolindu-se însă, de multe ori, realitatea crudă. Aproape un sfert din România este “desculță” (24,3% din populație a fost afectată de deprivare materială și socială severă și 6,5 milioane persoane se află în risc major de sărăcie sau excluziune socială). 1 din 10 copii nu are în continuare suficientă mâncare și se duce seara flămând la culcare iar speranța de a trăi mai bine este din ce în ce mai mică.

Departe de a fi ajuns la un final în rezolvarea abandonului școlar, Pactul pentru Tineri a reușit un lucru incredibil: a adus în prim plan problemele grave cauzate de consumul de substanțe interzise, mamele minore, violența, violul și infracționalitatea, atrăgând atenția într-un mod serios și declanșând o serie de dezbateri la nivel național. Dacă pentru a crește un copil este nevoie de tot satul, pentru a reduce abandonul școlar este nevoie de întregul ecosistem! Ratele de abandon școlar prematur pe regiuni sunt relativ constante în ultimii 10 ani peste tot în România, ceea ce arată că intervențiile statului pentru a reduce fenomenul au eșuat și a rămas în puterea societății civile să găsească soluții de ridicare din coada clasamentului european.”, a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.

Dezbaterea va fi urmată de atelierele situaționale în cadrul cărora elevii, profesorii, psihologii și părinții vor intra în pielea celor afectați de abandon sau aflați în risc de abandon școlar. Această experiență de înțelegere profundă le va permite să elaboreze propuneri inovatoare, destinate să readucă în bănci acei elevi care se confruntă cu situațiile redate în studiile de caz. Toate propunerile rezultate vor fi centralizate și ulterior transmise în cadrul comitetului interministerial pentru a fi analizate, decantate și translatate în modificări legislative în scopul reducerii abandonului școlar.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru mai multe detalii accesați site-ul www.pactulpentrutineri.ro.

Despre Pactul pentru Tineri:

#PactulPentruTineri este programul național pentru reducerea abandonului școlar, inițiat de CONAF în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea sponsorului principal OMV Petrom.

Parteneri: Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Căminul Felix, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți, Asociația Fii Om, World Vision România, Consiliul Național al Elevilor.

Parteneri media: AGERPRES, Antena 3 Constanta, Antena3 Valcea, Profit News TV, Msnews.ro, Realitatea.NET, Capital România, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar Romania, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Masini si Utilaje pentru Constructii, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima oră, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, Spot Media, Trafic Media și GOVNET, Fonduri Structurale, Itsy Bitsy.

Despre CONAF:

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai importantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 12 patronate, 20 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, ”Romanian Venture Forum”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, președintă; Dana Nuță, prim-vicepreședintă; Anca Damour, vicepreședintă; Alina Gamauf, vicepreședintă; Camelia Șucu, vicepreședintă,; Tatian Diaconu, vicepreședinte; Marius Ghenea, vicepreședinte; Nicoleta Munteanu, vicepreședintă; Gabriela Montoiu, vicepreședintă; Hildegard Brandl, vicepreședintă; Corneliu Bodea, vicepreședinte; Amalia Năstase, vicepreședintă; Viorica Pușcaș, vicepreședintă.

 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Singurele echipe din România care au reușit să câștige eventul. Un mare nume nu este pe listă
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A murit o iubită interpretă. A făcut AVC chiar înainte de a urca pe scenă
Playtech.ro
Cât a cheltuit o turistă din America timp de două săptămâni în România. Ce i-a plăcut în ţara noastră şi ce nu: „M-aş întoarce aici, am multe de descoperit”
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi