Breșă de securitate pe noul site al Guvernului. CNP-uri, numere de telefon și adrese, publicate online

Noua platformă a Guvernului, guvernanta.gov.ro, are probleme privind protecția datelor, la doar o zi de la lansare. În documentele publicate online au putut fi văzute public CNP-uri, numere de telefon și adrese, iar Executivul anunță că va restricționa accesul acolo unde este necesar.
Andrei Ene
25 sept. 2026, 17:11
Breșă de securitate pe noul site al Guvernului. CNP-uri, numere de telefon și adrese, publicate online

Noua platformă a Guvernului, guvernanta.gov.ro, lansată cu doar o zi în urmă, se confruntă cu o problemă privind publicarea unor date cu caracter personal.

În documentele disponibile online au fost identificate CNP-uri, numere de telefon și adrese ale unor persoane din conducerea unor instituții, iar Executivul anunță că verifică situația.

Problema vizează documente publicate pe noua platformă, în care apar date cu caracter personal ale unor persoane din conducerea unor instituții.

Citește și : Scandalos! Sinecuri la Casa de Pensii, 18 membri ai Consiliului de Administrație încasează 1.000 lei pentru două ore de muncă, în timp ce seniorii așteaptă bani pentru indexarea pensiilor

Guvernul a transmis că a luat act de situația semnalată și a dispus imediat verificarea documentelor disponibile pe platformă.

„Am luat act de situația semnalată și a fost dispusă imediat o nouă verificare a documentelor publicate pe platformă. Documentele provin din surse publice, unele dintre ele fiind deja publicate pe site-uri, sau au fost transmise de companiile vizate”, precizează Guvernul.

Executivul mai anunță că, în perioada în care sunt făcute verificările, accesul public la anumite documente va fi restricționat.

„Pe perioada verificărilor, acolo unde este necesar, accesul public este restricționat până la finalizarea acestora. În paralel, este verificat din nou întregul proces de preluare și publicare a documentelor, pentru a ne asigura de respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal”, se arată în comunicarea Guvernului.

Executivul nu a precizat deocamdată câte documente conțin date personale și nici în ce condiții au ajuns acestea să fie publicate online în forma respectivă.

Citește și : Radu Miruță anunță când va primi România capabilități anti-dronă: „Vă garantez că Armata Română face maximul pe care îl poate cu ce are la dispoziţie”

„Vom comunica informații suplimentare după finalizarea verificărilor”, a mai transmis Guvernul.