Brexit: Deputaţii conservatori pro europeni acuză guvernul de TRĂDARE

Guvernul britanic a reaprins joi tensiunile în rândurile conservatorilor prezentând public un amendament la proiectul de lege privind Brexitul considerat "inacceptabil" de deputaţii eurofili, care au salvat executivul cu două zile mai devreme în momentul discuţiilor pe marginea textului.
Iulian Tudor
15 iun. 2018, 05:23
Brexit: Deputaţii conservatori pro europeni acuză guvernul de TRĂDARE

Amendamentul urmează să fie examinat săptămâna viitoare de Camera Lorzilor, apoi de deputaţi, ceea ce promite să dea fiori reci premierului conservator Theresa May.

Marţi, pentru că deputaţii conservatori pro-UE, pregătiţi să se revolte împotriva consemnului de vot al guvernului, au acceptat în ultimul moment să facă un pas în spate, Theresa May a a câştigat un vot important asupra proiectului său de lege privind ieşirea Marii Britanii din UE, informează Agerpres.

Citeşte şi Theresa May obţine o victorie în drumul spre Brexit

Concret, deputaţii au respins un amendament ce i-ar fi conferit parlamentului un drept de veto asupra rezultatului negocierilor cu Bruxellesul, în timp ce majoritatea parlamentarilor britanici refuză ca ţara lor să părăsească UE fără un acord.

Amendamentul prevede astfel că, în absenţa unui acord cu Bruxellesul la 21 ianuarie 2019, un membru al guvernului va trebui să facă o declaraţie în termen de 14 zile şi să dea deputaţilor posibilitatea de a vota.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT