Britanice „de la ţară” au pozat pentru calendar incendiar, în scopuri caritabile GALERIE FOTO

Un grup de frumuseţi din zona rurală din Marea Britanie s-au dezbrăcat în scopuri caritabile, în onoarea prietenului lor, care a murit într-un accident de maşină anul trecut.
Romania TV
25 sept. 2012, 19:03
Britanice

Grupul de 24 de femei au pozat goale la o fermă și chiar în pub-ul local în cadrul unei şedinţe foto incendiare.

Fotografiile le arată pe fetele cu vârste cuprinse între 18-40 de ani dezbrăcate, cu excepţia unor cizme de echitaţie și a armelor de vânătoare. Imaginile vor fi publicate într-un calendar, în memoria prietenului lor Richard Warr, potrivit DailyMail.

Richard Warr, în vârstă de 21 de ani, a murit într-un accident de mașină în luna august a anului trecut și armata sa de admiratorare a decis că cel mai bun tribut pentru el este să pozeze nud, pentru că, spun ele, acesta „era un adevărat cuceritor”.

„El iubea, de asemenea, activităţile în aer liber și sporturile, în special vânătoarea și era întotdeauna pregătit pentru provocări și experiențe noi”, a declarat Zoe Hooper, care a organizat calendarul.

Richard Warr, din Pencombe, Herefordshire, a murit când maşina s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism pe 5 august 2011.

Calendarul îndrăzneţ, Gamebirds 2013, va fi lansat oficial pe 3 noiembrie, iar femeile de gând să doneze toate încasările la Ambulanţa Midlands Air. Ele speră să adune suma de 10.000 €.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT