Bucureştenii, în pericol! Care sunt clădirile care RISCĂ SĂ SE PRĂBUŞEASCĂ peste ei

Viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, susţine că mii de clădiri dărăpănate din centrul Bucureştiului au devenit un pericol real pentru cei care se încumetă să treacă prin preajma lor și, din păcate, sunt șanse mari ca lucrurile să se agraveze.
Iulian Tudor
27 iul. 2015, 06:13
Bucureştenii, în pericol! Care sunt clădirile care RISCĂ SĂ SE PRĂBUŞEASCĂ peste ei

Acesta îi cere Ministerului Culturii să intervină şi să analizeze cât mai urgent regulamentul de intervenţie privind reabilitarea clădirilor, elaborat de Primăria Capitalei.

„Vinovat de această situație este Guvernul României, mai exact Ministerul Culturii, care deși are de doi ani de zile pe masă regulamentul de intervenție elaborat de către Primăria Capitalei, conform Legii nr. 153/ 2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, nu a binevoit să avizeze acest document.

Nu știm nici măcar dacă regulamentul făcut de Primărie este bun sau prost, deși s-au făcut din partea instituției noastre trei reveniri pe această temă, semn că nepăsarea este cuvântul de ordine la ministerul condus de Ionuț Vulpescu.

Primăria Capitalei a realizat în termenele legale identificarea și inventarierea clădirilor și a proprietarilor care fac obiectul acestei legi. Astfel, au fost identificați, într-o primă etapă, circa 2000 de locatari din 300 de imobile din perimetrul: Bd. Lascăr Catargiu, Calea Victoriei, Bd. Carol — Bd. Pache Protopopescu, Bd. Gh. Magheru — Bd. N. Bălcescu — Bd. I. C. Brătianu, Bd. Regina Elisabeta — Bd. M. Kogălniceanu.

CITEŞTE ŞI Clădirile cu risc seismic din Bucureşti care vor fi consolidate în acest an

În a doua etapă, Primăria a elaborat și transmis spre avizare către Ministerul Culturii regulamentul de intervenție pentru aceste imobile. Conform corespondenței oficiale, Primăria Capitalei a transmis ministerului, încă din august 2013, solicitarea de avizare a regulamentului de intervenție, revenind ulterior prin alte trei solicitări similare.

Conform Legii 153/2011, Primăria are obligația de a inventaria clădirile care intră sub incidența legii și de a realiza regulamentul de intervenție, care urmează să fie aprobat de Ministerul Culturii. Abia apoi se poate trece efectiv la reabilitarea fațadelor degradate de către proprietarii acestora, accesând, conform legii, credite cu dobânzi subvenționate și garantate 100% de către stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale, pe o durată de cinci ani sau din surse proprii.

În lipsa avizării regulamentului de intervenție de către Ministerul Culturii, toate procedurile sunt blocate, iar clădirile dărăpănate din Capitală rămân un pericol real pentru siguranța trecătorilor.

De asemenea, nu trebuie omis faptul că cele mai multe clădiri aflate în stare avansată de degradare, mai ales în centrul Bucureștiului, au o valoare arhitecturală deosebită, unele fiind chiar de patrimoniu, iar trecerea timpului, fără să se intervină pentru reabilitarea lor, va duce curând la dispariția lor.

În aceste condiții, fac un apel public către ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, să analizeze cât mai urgent regulamentul de intervenție elaborat de Primăria Capitalei și să ia o decizie în legătura cu acest document, pentru a elimina riscul de a rămâne în memoria românilor că ministrul din cauza căruia a ajuns în spital sau chiar a murit un cetățean care a avut ghinionul să treacă pe lângă o clădire dărăpănată, în momentul prăbușirii fațadei acesteia”, scrie viceprimarul Cornel Pieptea, într-un comunicat de presă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Uluitor! Gigi Becali a împărțit 3 milioane de dolari cash! „Am aranjat totul acolo, am făcut boboc”. Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Schimbări pentru pacienți de la 1 septembrie. CNAS promite zeci de beneficii prin noua platformă de sănătate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat