Ajuns aici din spaţiile meschine şi alambicate ale străzilor vechi, interiorul te surprinde cu volumul amplu şi liniile regulate. Pe vremea când Vodă Brâncoveanu construia „Sfântul Gheorghe Nou”, biserica de aici era deja „veche”, fiind ctitorită în anul 1492 de către Nedelcu din Balaci și soția sa, Ana.

O vreme ar fi fost chiar şi scaunul Mitropoliei Ungrovlahiei. O legendă spune că aici era locul de rugăciune al oştenilor lui Mihai Viteazul. De altfel, a fost dărâmată în timpul invaziei oştilor lui Sinan Paşa, în 1595. Actuala biserică dateză din 1881, fiind cea de-a cincea renăscută pe acest loc, după ce a fost năruită de cutremure şi făcută scrum de incendii. Catapeteasma e din lemn de paltin sculptat în stil baroc ucrainean.

În acelaşi stil se încadrează şi biserica. În curte, pe proprietăţile de care a fost „despuiată” de-a lungul timpului, a funcţionat „Şcoala de slovenie”, „cea mai veche şcoală românească cu caracter statornic”, spun cronicile. Aici se formau grămăticii și cancelarii de la cancelariile domneşti, mitropolitane ori episcopale. Tradiţia s-a continuat, iar la mijlocul secolului al XIX-lea, aici şi-au început activitatea liceele „Gheorghe Lazăr” şi „Gheorghe Şincai” din București.