Bucureştiul şi alte 22 de mari oraşe europene sunt interesate să găzduiască cele două agenţii europene după Brexit

În total, 23 de oraşe şi-au depus candidatura pentru găzduirea celor două agenţiile europene care vor părăsi Londra în urma Brexitului şi care reprezintă numai ele două aproximativ o mie de locuri de muncă, potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, relatează AFP.
Romania TV
01 aug. 2017, 12:31
Bucureştiul şi alte 22 de mari oraşe europene sunt interesate să găzduiască cele două agenţii europene după Brexit

Pentru cea mai importantă dintre cele două agenţii, Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM), care are aproape 900 de angajaţi, candidează 19 mari oraşe, iar pentru Autoritatea Bancară Europeană (AEB) opt.

Viitoarele sedii ale celor două agenţii vor fi decise printr-un vot, pe 20 noiembrie. Comisia Europeană (UE) va fi însărcinată cu evaluarea candidaţilor, până la 30 deptembrie, însă fără să propună un clasament.

Au fost definite mai multe criterii – în afară de capacitatea de a fi operaţionale la momentul plecării britanice, cel mai târziu la sfârşitul lui martie 2019 – şi anume accesibilitatea, prezenţa şcolilor, acces pe piaţa muncii şi la îngrijiri.

Un anumit echilibru geografic în repartizare, faţă de celelalte agenţii UE, este necesar să fie totodată respectat.

Cele 27 de state membre care rămân în UE după plecarea Regatului Unit au avut termen până la miezul nopţii de luni spre marţi să prezinte o candidatura unică pentru fiecare agenţie.

Astfel, Franţa a propus ca Lille, în nord, să găzduiască AEM, iar Parisul ABE. Germania a propus Bonnul şi, respectiv, Frankfurtul.

Patru state membre au ales să prezinte un singur oraş care să găzduiască ambele agenţii, şi anume Belgia, Irlanda, Austria şi Polonia. Ele şi-au propus capitalele ca gazde.

Bătălia va fi extrem de dură în privinţa Agenţiei Medicamentului, însărcinată cu evaluarea ştiinţifică, supervizarea şi controalele în domeniul securităţii a medicamentelor de uz uman şi veterinar comercializate pe teritoriul UE.

Marile oraşe europene din marea majoritate a stetelor membre se află în competiţie pentru AEM.

Pe listă se află, între altele, Amsterdamul, Atena, Barcelona, Bratislava, Bucureştiul, Copenhaga, Helsinki, Milano, Porto, Sofia, Stockholmul, Valletta şi Zagrebul.

Miza este importantă şi constă în venirea a sute de angajaţi, a familiilor lor şi a veniturilor economice care decurg din acest lucru.

AEM, instalată din 1995 în cartierul de afaceri Canary Wharf, la Londra, a generat rezervări de 30.000 de nopţi la hotel ale numeroşilor ei vizitatori, în 2015.

Instalată tot la Londra, EBA, creată în 2011, este cunoscută din cauza testelor de rezistenţă pe care le efectuează asupra băncilor europene. Agenţia are aproximativ 190 de angajaţi, iar vizitatorii ei generează rezervări de aproximativ 9.000 de nopţi la hotel pe an.

Praga şi Luxemburgul candidează pentru a găzdui Autoritatea bancară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT