Bucureştiul, un oraş mai COSTISITOR decât New York

Suntem mai săraci şi totuşi avem o viaţă mai scumpă decât newyorkezii. Nivelul mediu al preţurilor din Capitală, fără chirii, reprezintă mai puţin de jumătate din cheltuielile pe care le au locuitorii din metropola americană. În timp ce salariile nici nu se compară. Câştigăm de 7 ori mai puţin decât ei.
Romania TV
06 dec. 2012, 11:19
Bucureştiul, un oraş mai COSTISITOR decât New York

Singurele metropole cu preţuri mai mici decât în Bucureşti sunt oraşe indiene Mumbai şi Delhi. Aşadar bucureştenii muncesc o oră pentru 3,4 dolari, în timp ce newyorkezii câştigă 25 de dolari. De altfel, mulţi dintre locuitorii capitalelor europene sunt mult mai bine plătiţi decât bucureştenii. În Budapesta o oră de muncă este plătită, în medie, cu 4,6 dolari, în Varşovia cu 5,5 dolari, în Praga 6,3 dolari iar în Atena, 10 dolari.

Dacă este să facem comparaţie cu metropola americană, chiria în Bucureşti pentru un apartament cu 3 camere costă 450 de euro în medie. În New York, chiria este dublă pentru un apartament asemăntor. Cu întreţinerea inclusă. Asta în condiţiile în care noi muncim o lună ca să ne plătim chiria, iar cei din New York doar 6 zile pe lună.

Leasing-ul la o maşină de 25.000 de dolari, costă 300 de dolari pe lună, timp de 3 ani. Aceeaşi maşină, la noi costă 260 de dolari. Mâncarea costă, în medie, 30 de dolari pe zi. Cel puţin două mese. În timp ce la noi, minimul, cu două mese e la 40 de lei, adică 11 dolari. În aparenţă New York ar fi mai scump, dar salariul mediu al unui bucureştean este de 2.000 de lei pe lună, adică 570 de dolari pe când în metropola americană salariul mediu pe lună este de 5.000 de dolari. De aproape 10 ori mai mare.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?