Buget de 10 milioane de euro din fonduri europene pentru sprijinirea copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în afara ţării

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, a lansat în consultare publică ghidul "Program pilot de stimulare a participării la educaţie a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate".
Filip Stan
28 aug. 2019, 05:12
Buget de 10 milioane de euro din fonduri europene pentru sprijinirea copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în afara ţării

Scopul principal al apelului de proiecte constă în stimularea participării la educaţie a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii. Apelul de propuneri de proiecte vizează exclusiv Regiunea de dezvoltare Nord Est.

Potrivit unui anunţ al MFE, programul este pregătit în contextul în care 92.027 copii aveau în 2018 părinţii plecaţi la muncă în afara ţării şi se aflau în grija rudelor. Conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, din aceştia, 16.331 copii nu au niciun părinte în ţară, iar alţi 12.806 au unicul părinte plecat la muncă în străinătate.

Bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 10 milioane de euro, din care 85% contribuţia UE, respectiv 8,5 milioane de euro, şi 15% contribuţia naţională, adică 1,5 milioane de euro. Valoarea eligibilă a unui proiect mic este de maximum 300.000 de euro, iar cea a unui proiect mare este de maximum 1 milion de euro.

MFE precizează că pot fi finanţate următoarele activităţi: pachet integrat de servicii destinat preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar şi gimnazial în vederea stimulării participării la educaţie şi prevenire a fenomenului de părăsire timpurie a şcolii; asigurarea de servicii de educaţie parentală şi de consiliere socială; activităţi de sprijin pentru stimularea participării la educaţie şi la activităţile de consiliere a copiilor; dezvoltarea de parteneriate între şcoli, autorităţi locale, instituţii locale, ONG-uri şi comunitate.

În cadrul prezentei cereri de propuneri de proiect, grupul ţintă eligibil cuprinde următoarele categorii: preşcolari, elevi din învăţământul primar şi gimnazial, părinţi/tutori/persoana care are în grijă copilul cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. În grupul ţintă sunt incluşi copiii cu dizabilităţi şi nevoi speciale care pot beneficia în proiect de servicii de educaţie de nivel antepreşcolar.

Apelul de propuneri de proiecte vizează exclusiv Regiunea de dezvoltare Nord Est. Atât în statisticile ANPDCA, cât şi în statisticile Ministerului Educaţiei, regiunea de dezvoltare cu cea mai mare proporţie de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, cu aproximativ o treime din totalul copiilor cu părinţii plecaţi la nivel naţional, este Regiunea Nord-Est. Astfel, conform ultimelor date ANPDCA, 30.667 de copii în această situaţie sunt din Regiunea Nord- Est, reprezentând 33,32% din totalul copiilor raportaţi de ANPDCA la nivel naţional, iar conform Ministerului Educaţiei 53.612 de copii, reprezentând 33,71% din totalul copiilor raportaţi la nivel naţional de unităţile de învăţământ.

„La plecarea unuia sau mai multor membri ai familiei la muncă în străinătate, familia trece printr-o perioadă de criză. Cei mai afectaţi sunt copiii, care devin mai vulnerabili emoţional, nu mai sunt interesaţi de şcoală, se confruntă cu dificultăţi în realizarea temelor şi înţelegerea materiei şcolare, au probleme de comunicare cu aparţinătorii/părinţii şi posibilităţi reduse de petrecere a timpului liber într-o manieră utilă. Copiii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate reprezintă un grup vulnerabil. Aceştia prezintă risc educaţional, prin prisma faptului că, în lipsa unuia sau a ambilor părinţi, nu au îndrumarea necesară pentru efectuarea temelor şi în multe situaţii sunt implicaţi în rezolvarea unor treburi casnice. Mai mult decât atât, lipsa părinţilor sau a reprezentanţilor legali determină limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate şi educaţionale sau la beneficii sociale”, se arată în ghid.

Pentru această cerere de propuneri de proiecte, categoriile de solicitanţi sunt: instituţii de învăţământ (ISCED 0 – 2) acreditate, publice şi private, din reţeaua şcolară naţională, furnizori de servicii de orientare, consiliere, mediere şcolară şi servicii alternative, publici şi privaţi, parteneri sociali din învăţământul preuniversitar (de exemplu organizaţii sindicale), instituţii de cult şi asociaţii religioase, instituţii/agenţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale, APL cu atribuţii în domeniul educaţiei de nivel preuniversitar, ONG-uri.

Proiectele pot fi aplicate în parteneriat, parteneriatele putând fi constituite din entităţi menţionate.

Perioada de implementare a proiectelor este de maximum 36 de luni.

Observaţiile şi sugestiile privind ghidul supus consultării publice pot fi trimise până la data de 9 septembrie 2019, pe adresa: [email protected].

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT