Bulgaria nu vrea să dea bani bogaţilor din zona euro

Bulgaria vrea în continuare să intre în zona euro, dar numai dacă ţările din uniunea monetară respectă reglementările referitoare la limitarea datoriilor, a declarat ministrul Economiei, Traicho Traikov. Bulgarii se vor opune cu vehemenţă ca ţara lor să sprijine financiar oricare stat bogat din zona euro.
Romania TV
13 feb. 2012, 07:48
Bulgaria nu vrea să dea bani bogaţilor din zona euro

„Dacă toate statele din zona euro vor respecta în viitor regulile referitoare la datorii, intrarea în uniunea monetară va rămâne un obiectiv pe termen mediu pentru noi”, a afirmat Traikov într-un interviu acordat publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung, transmite Novinite.

Bulgaria vrea să adopte moneda unică pentru reducerea costurilor de finanţare ale companiilor locale, care plătesc în prezent dobânzi de până la 10%, a explicat Traikov.

Ministrul a avertizat însă că bulgarii se vor opune cu vehemenţă ca ţara lor să sprijine financiar oricare stat bogat din zona euro, prin Mecanismul European de Stabilitate.

„Este greu de justificat de ce ar trebui Bulgaria să ofere fonduri pentru facilitatea de salvare destinată unor ţări cu o populaţie mult mai bogată”, a explicat el, adăugând că pensiile din Grecia sunt de cinci ori mai mari decât cele din Bulgaria.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Sabin Ilie a „explodat” în direct: „Sunt jucători care nu știu să stea în teren. Doamne, iartă-mă!”
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România