Bursa de la Bucureşti, la nivelul maxim al ultimelor şase luni

Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 1,02% şi a atins un nou nivel maxim al ultimelor şase luni, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au trecut din nou pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a scăzut cu peste 40%.
Romania TV
13 feb. 2012, 15:35
Bursa de la Bucureşti, la nivelul maxim al ultimelor şase luni

Piaţa a trecut pe creştere chiar din primele minute, mişcarea fiind în linie cu cea a burselor externe, care au revenit după ce Parlamentul elen a aprobat măsurile de austeritate. Totuşi, puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au plasat ordine de tranzacţionare pentru volume reduse de titluri. Rulaje mai mari de 1 milion de lei au înregistrat acţiunile emise doar de 6 companii din cele 79 de societăţi listate pe primele trei categorii şi la secţiunea Internaţionale.

Operaţiunile cu acţiuni au cumulat 28,4 milioane lei (6,5 milioane euro), valoare cu 41% mai redusă decât rulajul de vineri, de 48,1 milioane lei (11 milioane euro).

„Această săptămână stă sub semnul raportărilor financiare, care vor impulsiona puctual piaţa în funcţie de aşteptări şi realizări. În acest moment investitorii se concentrează foarte mult pe dividendele ce urmează a fi anunţate de companii, iar după trecerea perioadei de dividend sunt de aşteptat unele corecţii, ca urmare a scăderii interesului pentru anumite companii. Un rol important în evoluţia de după perioada de dividende va fi cel al conjuncturii internaţionale. O evoluţie bună a pieţelor financiare externe şi o detensionare a acestora faţă de problema datoriilor suverane prin promovarea unor soluţii viabile vor induce un climat favorabil pieţelor”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,93%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,83% peste închiderea de vineri.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 2,35%. Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Banat-Crişana (SIF1) au înregistrat cele mai vizibile creşteri din acest indice, de 4,04% şi, respectiv, 4,13%.

„Acţiunile SIF Banat-Crişana şi SIF Oltenia au o evoluţie foarte bună, atât în termeni de lichiditate, cât şi de evoluţie a preţului, reducând din decalajul faţă de titlurile SIF Moldova şi SIF.

Transilvania, cele două titluri SIF care au crescut accelerat de la începutul acestui an, susţinute de aşteptările investitorilor pentru dividende”, a afirmat brokerul.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 1,4%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile SIF Oltenia au înregistrat primul rulaj din piaţă, de aproape 9,7 milioane lei, şi au asigurat 34% din lichiditate. Cel mai recent transfer cu aceste titluri a fost realizat la 1,415 lei, preţ în urcare cu 4,04%.

A doua poziţie în topul lichidităţii a fost ocupată de acţiunile Fondului Proprietatea, cu care au fost realizate operaţiuni de 5,7 milioane lei, sumă din care aproape 1,9 milioane lei au reprezentat valoarea unui deal. Tranzacţia negociată a fost efectuată la 0,525 lei, preţ cu 1,16% peste închiderea de vineri, iar pe piaţa principală cotaţia a avansat cu 1,35%, la 0,526 lei.

„Acţiunea Fondului Proprietatea se încadrează tehnic într-un palier de variaţie între 0,5 şi 0,55 lei/acţiune, unde cred că se va consolida în următoarea perioadă de timp. Modul în care vor fi apreciate evenimentele viitoare ce ţin de dividende, listatarea la Varşovia sau alte noutăţi majore punctuale şi conjuncturale, va decide ieşirea preţului din acest canal”, a mai spus Chişu.

Titlurile SIF Banat-Crişana au consemnat al patrulea rulaj din piaţă, de 2,9 milioane lei, iar preţul a urcat cu 4,13%, la 1,26 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 1%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care înregistrau creşteri cuprinse între 0,1% şi 2,6%.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
Tenismena și-a făcut cont pe o platformă pentru adulți și a rămas uimită! Câți bani a putut să câștige în doar două zile: ”M-a șocat complet”
Capital.ro
Călin Georgescu a spus totul în presa străină: Ținta noastră este să deținem controlul! Cea mai mare bogăție a României
Playtech.ro
Cât pierzi la pensie dacă nu ai stagiu complet. Simulări pentru 5, 7 și 10 ani lipsă
Adevarul
Încrederea ucrainenilor în Zelenski este în scădere. Doar aproximativ 20% ar vota pentru actualul președinte, arată un nou sondaj
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Mesajul impresionant transmis de Emmanuel Macron pentru români! Președintele Franței a vorbit în limba română!
iamsport.ro
Fără dubii! Adrian Mititelu a numit politicianul român ”cel mai bine pregătit profesional, dar și uman”: ”O semnificație uriașă pentru viitorul țării”
MediaFlux
Noi scumpiri de la 1 ianuarie 2026. Cu cât cresc prețurile la carburanți, țigări și alcool
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Matematica devine joacă: 5 jocuri care fac cifrele prietenoase