Burse pentru elevi în anul şcolar 2022 – 2023. Cîmpeanu: Un elev poate primi și 1.000 de lei pe lună

Guvernul a aprobat o hotărâre prin care toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor beneficia de burse sociale în cuantum de 200 de lei, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În privinţa transportului elevilor, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, se va discuta formula prin care se asigură o sumă forfetară pentru toţi acei elevi care învaţă în altă localitate decât cea de domiciliu, care poate ajunge la 200, chiar 300 de lei per elev, peste bursa socială de 200 de lei.
Filip Stan
14 sept. 2022, 14:37
Burse pentru elevi în anul şcolar 2022 - 2023. Cîmpeanu: Un elev poate primi și 1.000 de lei pe lună

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat miercuri, în şedinţa de Guvern, că de burse sociale beneficiază, de la bugetul de stat, absolut toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectiva socio-economică.

„De burse socială beneficiază de la bugetul de stat absolut toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică. Este vorba, în primul rând, de provenienţa din familii cu venituri reduse, la care se adaugă absolut toţi copiii care au probleme cronice, la care se adaugă copiii cu dizabilităţi, la care se adaugă orfanii de unul sau ambii părinţi. Toate aceste categorii de elevi vor primi şi primesc – avem hotărârea de Guvern astăzi pe agendă – burse sociale într-un cuantum de 200 de lei. În anul 2020 a fost 100 de lei, înainte de anul 2020 a fost de doar câţiva lei”, a declarat Sorin Cîmpeanu, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern.

”Peste aceste burse sociale pe care, repet, le primesc toţi cei care au dreptul să le primească, avem asigurarea transportului de la domiciliu la şcoală. Este deja pe circuitul de avizare un proiect de ordonanţă de urgenţă, despre care am discutat, şi care sunt convins că va putea să intre săptămâna viitoare pe agenda şedinţei de guvern, prin care decontarea transportului se face dublu faţă de condiţiile de până acum”, a spus Cîmpeanu.

El a arătat că este vorba, în primul rând, de o sumă forfetară pentru toţi acei elevi care învaţă în altă localitate decât cea de domiciliu; o sumă forfetară care poate ajunge la 200, chiar 300 de lei per elev, peste bursa socială de 200 de lei”.

”Sunt aceste alocaţii forfetare pentru ca peste o sută mii de elevi să poată ajunge la şcoală. Aceste alocaţii forfetare, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă, pot fi crescute cu până la 50% în cazul în care abonamentul de transport în zona respectivă, şi avem judeţe precum Suceava şi Constanţa, care au tarife foarte mari în raport cu celelalte judeţe la transport, vor fi prezentate aceste abonamente şi alocaţia forfetară va putea să crească cu 50%”, a afirmat Cîmpeanu.

Ministrul a menţionat că ”bursele sociale se asigură prin bugetele autorităţilor locale, de la bugetul de stat, iar transportul tuturor elevilor din România, de acasă la şcoală dus-întors, se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei”.

Citeşte şi: Bani mai mulţi pentru elevii care obţin premii la concursurile internaţionale şi la olimpiadele naţionale

”În acest fel, un elev, repet, poate să primească bursă socială de 200 de lei, poate să primească 300 de lei spre exemplu, alocaţii de transport, şi dacă are performanţă, poate primi, conform proiectului de hotărâre de guvern de astăzi şi bursă de performanţă de 500 de lei. Deci, un elev aflat în dificultate socio-economică, ce merge la şcoală, poate să primească din partea statului român un sprijin de 1.000 de lei pe lună”, a explicat ministrul Educaţiei.

Citeşte şi: Burse şcolare 2022. Criteriile de acordare a burselor pentru elevi, publicate în Monitorul Oficial. Cine nu mai primeşte bursă DOCUMENT

Sorin Cîmpeanu a mai spus că ”bursele sociale se acordă pe toată durata anului calendaristic, alocaţia de transport, în mod firesc, se acordă pe toată durata anului şcolar, pentru că are ca destinaţie mersul la şcoală”.

”Dacă am extinde bursele sociale şi la elevii proveniţi din familii cu venituri mari sau foarte mari, am avea dificultăţi tocmai cu plata acestor burse copiilor care sunt în dificultate şi care au nevoie de aceste burse. Este un mod prin care am clarificat acest sistem. Este un mod care pregăteşte noul sistem ce va intra în vigoare odată ce vor fi adoptate legile educaţiei – „România Educată”, a ţinut să precizeze Cîmpeanu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câți bani încasează Istvan Kovacs, delegat la Tunisia – Japonia! Arbitrul român poate strânge o avere la Campionatul Mondial. Update
Capital.ro
Curtea de Apel Paris a decis predarea lui Paul de România către autoritățile române
Playtech.ro
Cum te deplasezi în Thassos fără mașină. Autobuze, taxiuri și feriboturi către cele mai frumoase plaje ale insulei
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Gheorghe Hagi a dezvăluit care este cel mai mare regret: ”Ghinion”
MediaFlux
Premierul desemnat Adrian Veștea a definitivat Programul de guvernare! Ce conține documentul de 68 de pagini. Care sunt prioritățile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?