LUCIAN BUTE a fost făcut KO. Românul a pierdut meciul cu Eleider Alvarez VIDEO

Lucian Bute a fost învins de columbianul Eleider Alvarez prin KO în repriza a cincea, vineri seara, la Quebec City, într-un meci la categoria semigrea, eliminatoriu pentru titlul mondial WBC.
Romania TV
24 feb. 2017, 21:12
LUCIAN BUTE a fost făcut KO. Românul a pierdut meciul cu Eleider Alvarez VIDEO

Lucian Bute a fost surprins de Alvarez cu o lovitură de dreapta la figură, iar apoi sud-americanul a expediat și al doilea pumn, tot cu dreapta, trimițându-l la podea pe fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie, iar Bute nu a mai reușit să se ridice.

Până în runda a cincea, meciul fusese echilibrat, Bute având un plus de inițiativă. În runda a doua, ambii boxeri s-au ales cu tăieturi, Bute la nas, iar Alvarez la frunte.

Alvarez (32 ani), care a câștigat al 22-lea meci al său din tot atâtea disputate în cariera profesionistă (11 KO), va lupta acum pentru titlul mondial WBC la categoria semigrea cu canadianul Adonis Stevenson, deținătorul centurii.

Bute, care va împlini 37 de ani pe 28 februarie, ar putea boxa din nou cu canadianul de origine haitiană Jean Pascal, dacă nu se va retrage din activitate. Bute a mai luptat cu Pascal, fiind învins la puncte în 2014, tot la categoria semigrea. Boxerul gălățean a suferit a patra sa înfrângere din cariera profesionistă (2 KO), care mai cuprinde 32 de victorii (25 KO) și un meci egal. Bute nu are nicio victorie în ultimele sale trei meciuri, pierzând două (cu James DeGale) și terminând altul al egalitate (cu Badou Jack).

Alvarez declarase înaintea meciului de la Quebec City că îl va forța pe Bute să se retragă. ”Lupta noastră va fi probabil ca un meci de șah, dar, din cauza unghiului local, meciul va deveni emoțional la un moment dat. Îi voi provoca retragerea definitivă lui Lucian Bute, pe 24 februarie”, spunea atunci Alvarez.

Tot în gala de la Centre Videotron, pugilistul american de origine română Dario Bredicean l-a învins la puncte pe mexicanul Alejandro Torres, într-un meci disputat la categoria supermijlocie. Bredicean (23 ani) are acum 12 victorii la profesioniști din tot atâtea meciuri (3 KO).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT