CA al TVR a aprobat desfiinţarea tuturor posturilor vacante existente

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române a aprobat, în şedinţa de vineri, o hotărâre privind desfiinţarea tuturor posturilor vacante existente în TVR la data de 15 august, decizia referindu-se atât la posturile de execuţie, cât şi la cele manageriale.
Romania TV
03 aug. 2012, 13:33
CA al TVR a aprobat desfiinţarea tuturor posturilor vacante existente

De asemenea, Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a decis desfiinţarea tuturor posturilor  care se vor vacanta după data de 15 august, pe măsura vacantării acestora. „Decizia a fost luată în scopul valorificării potenţialului personalului angajat cu contract individual de muncă în TVR,  dar şi ca parte a proiectului de redresare economică a instituţiei, elaborat în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 33/27 iunie 2012”, se mai spune în comunicat.

Deciziile au fost luate la propunerea preşedintelui-director general (PDG) al TVR, Claudiu Săftoiu, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Televiziunii Române.

Totodată, în şedinţa de vineri, membrii CA au fost informaţi în legătură cu paşii făcuţi, până la 3 august, în elaborarea proiectului de redresare economică şi organizaţională a TVR. Pe de altă parte, CA al TVR a aprobat, în şedinţa de vineri, schimbarea componenţei Comitetului Director (CD) al televiziunii publice, la propunerea lui Claudiu Săftoiu, fiind numit un CD interimar, care îşi va desfăşura activitatea timp de maximum 60 de zile lucrătoare.

Hotărârea CA prin care a fost aprobată schimbarea componenţei CD a fost luată cu nouă voturi „pentru” şi patru „abţineri”, iar preşedintele-director general al TVR i-a revocat din funcţie pe membrii fostului Comitet Director, se mai spune în comunicatul TVR.

Noul Comitet Director este unul interimar, urmând să-şi desfăşoare activitatea timp de maximum 60 de zile lucrătoare. Din noua componenţă a Comitetului Director interimar fac parte directorul Departamentului Financiar Contabil (Mihaela Voicu), directorul Departamentului TVR 3 (Răzvan Bucuroiu), directorul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport (Claudiu Lucaci), Directorul Departamentului Dezvoltare-Întreţinere (Dragoş Niculescu), Directorul Departamentului Artistic (Cristian Nicolau) şi directorul Departamentului TVR Internaţional (Beatrice Comănescu).

Potrivit comunicatului, PDG al TVR a solicitat în şedinţa CD de joi demisia membrilor Comitetului Director al televiziunii publice. Constatând refuzul acestora, PDG al TVR a propus Consiliului de Administraţie numirea unui Comitet Director interimar.

TVR va avea nevoie în viitorul apropiat de un nou Comitet Director, pentru a implementa proiectul de redresare economică a televiziunii publice, elaborat în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 33/27 iunie 2012, se mai spune în comunicat.

Conducerea Societăţii Române de Televiziune trebuie să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni. După acest interval, CA al TVR trebuie să prezinte rezultatele Parlamentului, conform respectivei ordonanţe a Guvernului.

Datoriile SRTv erau de 124,72 de milioane de euro la sfârşitul lui 2011, iar la situaţia financiară gravă a TVR au contribuit deciziile manageriale defectuoase luate de foştii directori ai instituţiei, dar şi creşterea continuă a cheltuielilor cu salariaţii, potrivit unui raport al Curţii de Conturi, postat recent pe site-ul instituţiei.

În prezent, Televiziunea Română are circa 3.400 de angajaţi.

Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a dispus măsurile care vor duce, într-o primă fază, la economii de circa 1,15 milioane de euro în TVR, acestea fiind prezentate şi dezbătute în şedinţa din 26 iulie a Consiliului de Administraţie, au declarat, la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX reprezentanţii TVR. Aceste măsuri vizează mai multe aspecte, printre care reducerea cheltuielilor salariale şi scăderea numărului de producţii în premieră.

Totodată, un număr de 27 de persoane, în frunte cu Claudiu Săftoiu, formează Grupul de lucru şi Comisia de experţi subsecventă acestuia, care vor elabora programul de redresare economică a Televiziunii Române. Aceste două organisme de specialitate, fără personalitate juridică, trebuie să prezinte spre analiză, către Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, raportul final, pe 10 august.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT