Cabral: „Nu-mi dau seama cum am scăpat cu viaţă”

„Am mai spus-o, am copilărit în Berceni. Berceni, unde iarna era un spectacol. Mi-aduc aminte de cazematele uriașe, făcute din zăpadă și întărită peste noapte de apa aruncată pe ele de părinți, ca să țină. Mi-aduc aminte de bătăile cu bulgări, adevărate ofensive strategice în care erau implicați activ toți piticii de la blocurile 1, 2, 3 și 4. Mi-aduc aminte de troienele uriașe în care ne aruncam în cap, de munții de zăpadă transformați în derdelușuri și pe care ne cocoțam cu capace de WC în cârcă pentru a aluneca apoi pe ele urlând ”Pâââârtieeeee!”. Mi-aduc aminte cum mergeam pe jos, târând voios de sanie, până pe valea de la Cocioc (ăsta e lacul ăla din spatele Polivalentei), apoi ne avântam cu săniile la vale chiuind ca la nuntă, sperând că vom reuși să ne oprim până să plonjăm pe gheața lacului.”

„Aveam pe vremea aia niște căciuli și mănuși croșetate de bunici. Și dacă bunicile nu reușiseră să patenteze de pe vremea aia croșetatul de Gore-Tex, înclin să cred că erau din lână. Și se udau, transformându-se în niște table ce țineau orice, numai de frig, nu. Mi-aduc aminte de toate iernile alea în care oamenii se dădeau jos din trolee din două în două stații și se puneau pe împins. Mergea 96-le într-un drift continuu, că despre gumele de iarnă nu aflaserăm că se invantaseră.”

„Mi-aduc aminte cum plecam la școală, spre 111, 110 și apoi 96, la pas, prin niște nămeți de zăpadă cam cât un teanc de vreo 14 iPhone 7 Plus… și reușeam să ajungem. De fiecare dată. Da, mi-aduc aminte de toate chestiile astea și mă gândesc cum naiba am scăpat cu viață în condițiile alea – complet și negreșit – inumane?! Că văd că acum se închid școlile la 40cm de zăpadă.”