Parlamentarii se întorc luni la muncă, pentru legi privind PNRR și SAFE de care depind milarde de euro de la Uniunea Europeană. Agenda priorităților ar trebui să includă, teoretic, și proiectul noii legi a salarizării. Practic însă, demersurile pentru adoptarea acestuia sunt blocate, din pricina divergențelor majore legate de prevederile sale.
Legea salarizării bugetarilor este jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are termen de îndeplinire 31 august 2026. Adoptarea acestui act normativ ar aduce României 770 de milioane de euro din PNRR.
PSD subliniază din nou, prin deputatul Adrian Câciu, că nu va vota proiectul noii legi a salarizării în forma actuală, ”care sărăcește oamenii, adâncește tensiunile sociale și pune în pericol marile sisteme publice”.
”Dacă veniturile medicilor, profesorilor și ale celor care țin statul în funcțiune sunt tratate ca o simplă cheltuială de tăiat, atunci nu vorbim despre reformă. Vorbim despre o decizie care lovește direct în calitatea serviciilor publice și în încrederea românilor”, argumentează social-democratul, într-o postare pe rețelele de socializare.
Adrian Câciu adaugă, în același context, că proiectul de act normativ propus de cabinetul lui Ilie Bolojan este un experiment făcut ”pe spatele celor care muncesc”.
Iată, mai jos, postarea integrală a deputatului PSD.
”Buzunarul românilor este tot mai gol.
Prețurile au crescut, dobânzile apasă tot mai tare, salariile nu țin pasul, iar oamenii simt în fiecare zi că trăiesc mai greu.
În acest context, Ilie Bolojan vine cu o lege a salarizării care nu rezolvă problema, ci o adâncește.
O lege care pune presiune exact pe marile sisteme publice: sănătate, educație și servicii esențiale. Adică pe oamenii de care cetățenii au nevoie în fiecare zi.
Dacă veniturile medicilor, profesorilor și ale celor care țin statul în funcțiune sunt tratate ca o simplă cheltuială de tăiat, atunci nu vorbim despre reformă. Vorbim despre o decizie care lovește direct în calitatea serviciilor publice și în încrederea românilor.
PSD nu va vota o lege care sărăcește oamenii, adâncește tensiunile sociale și pune în pericol marile sisteme publice.
România are nevoie de echilibru, dialog și măsuri corecte, nu de experimente făcute pe spatele celor care muncesc”, a scris Câciu, pe Facebook.