„Cadou” de Ziua Naţională de la Comisia Europeană. România a primit o tranşă de trei miliarde de euro

Comisia Europeană a plătit marţi a treia tranşă, în valoare de 8,5 miliarde de euro, din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SURE, către cinci state membre, se arată într-un comunicat al Executivul comunitar.
Daniel Spătaru
01 dec. 2020, 15:06

Astfel, România a primit marţi, de Ziua Naţională, trei miliarde de euro, Belgia – două miliarde de euro, Ungaria – 200 de milioane de euro, Portugalia – trei miliarde de euro iar Slovacia – 300 de milioane de euro, după cum a transmis Comisia Europeană.

Acest sprijin, venit pentru România chiar de Ziua Naţională, sub formă de împrumuturi acordate în condiţii avantajoase, le va permite beneficiarelor să facă faţă creşterilor bruşte ale cheltuielilor publice efectuate în vederea menţinerii locurilor de muncă. Mai exact, sprijinul financiar menţionat anterior va contribui la acoperirea costurilor legate direct de finanţarea sistemelor naţionale de şomaj tehnic şi a altor măsuri similare instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19 şi destinate inclusiv lucrătorilor independenţi.

Cu sprijinul financiar acordat marţi, 15 state membre au primit aproximativ 40 de miliarde de euro în cadrul instrumentului SURE al UE în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii octombrie şi sfârşitul lunii noiembrie. Odată ce se vor aloca toate sumele în cadrul SURE, Belgia va primi 7,8 miliarde de euro, Ungaria – 504 milioane de euro, Portugalia – 5,9 miliarde de euro, România – 4,1 miliarde de euro, iar Slovacia – 631 milioane de euro.

Sprijinul financiar acordat marţi este o consecinţă a celei de a treia emisiuni de obligaţiuni cu impact social în cadrul instrumentului UE SURE, care a fost supralicitată de peste 13 ori mai mult. Acest lucru s-a reflectat în preţuri avantajoase, ceea ce înseamnă că statele membre vor primi sub formă de împrumuturi mai mult decât vor trebui să ramburseze.

Instrumentul SURE poate furniza sprijin financiar în valoare de până la 100 de miliarde de euro tuturor statelor membre. Până în prezent, Comisia a propus acordarea unui sprijin financiar în valoare de 90,3 miliarde de euro pentru 18 state membre. Viitoarele tranşe ale sprijinului vor fi acordate în cursul următoarelor luni, odată încheiate respectivele emisiuni de obligaţiuni.

Citeşte şi Monedele care vor dispărea de pe piața europeană. Motivul pentru care Uniunea Europeană a luat decizia să le retragă

„Prioritatea noastră este de a salva atât vieţi omeneşti, cât şi mijloacele de subzistenţă ale acestora. UE mobilizează 100 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi acordate ţărilor din UE pentru a finanţa sistemele de şomaj tehnic. Le vom oferi astfel sprijin întreprinderilor , ajutându-le să îşi menţină angajaţii. Marţi, alte cinci state membre primesc finanţare prin SURE, 15 state membre beneficiind deja de o astfel de finanţare. În curând şi mai multe state vor putea beneficia de această oportunitate„, a declarat preşedintele CE, Ursula von der Leyen.

La rândul său, Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a afirmat: „După cea de a treia emisiune a obligaţiunilor cu impact social SURE săptămâna trecută, care s-a bucurat de un mare succes, distribuim astăzi încă 8,5 miliarde de euro pentru a ajuta lucrătorii şi întreprinderile din cinci state membre. Impactul social al crizei COVID-VID ar fi fost cu mult mai grav în absenţa unor plase de siguranţă puternice ale ţărilor europene, în special a programelor de şomaj tehnic. Sunt mândru că, prin SURE, Comisia Europeană sprijină în mod activ aceste sisteme şi măsuri similare pentru lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă, ajutând milioane de cetăţeni să depăşească această perioadă dificilă”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT