Cafeaua te face mai puţin bărbat în pat. Ce trebuie să bei

Consumul moderat de alcool şi carne stimulează fertilitatea masculină, în timp ce cafeaua o inhibă, potrivit unor studii prezentate la o convenţie medicală organizată recent în Hawaii. 
Iulian Tudor
21 oct. 2014, 10:34
Cafeaua te face mai puţin bărbat în pat. Ce trebuie să bei

Atunci când este consumat în exces, alcoolul influenţează negativ performanţele din dormitor ale bărbaţilor, însă un pahar cu bere sau vin, consumate ocazional, pot să amelioreze fertilitatea masculină şi funcţia sexuală, afirmă autorii unui studiu recent, scrie descopera.ro.

Citeşte şi Un bărbat a avut parte de un incident NEPLĂCUT la METROU din cauza unei erecţii: Atenţie, se-nchid uşile VIDEO

În schimb, consumul de cafea şi de alte băuturi cu cofeină reduce capacitatea reproductivă a bărbaţilor. Potrivit unui alt studiu, consumul moderat de carne creşte densitatea spermei, în comparaţie cu bărbaţii vegetarieni şi cu adepţii dietei vegane.

Cercetătorii care au participat la cea de-a 70-a conferinţă anuală organizată la Honolulu, în Hawaii, de Societatea Americană de Medicină Reproductivă au dezvăluit impactul pe care diversele stiluri de viaţă le au asupra capacităţii reproductive a bărbaţilor.

Cercetătorii de la Universitatea Rochester din New York au chestionat un grup de 753 de bărbaţi care urmau tratamente contra infertilităţii, între 2003 şi 2011, invitându-i să răspundă la o serie de întrebări despre consumul de alcool, fumat, sănătatea sexuală şi nivelul de satisfacţie. Vârsta medie a respondenţilor a fost de 35 de ani.

Citeşte şi Cele mai CIUDATE recorduri SEXUALE. 15 „PERFORMANŢE” care te lasă FĂRĂ CUVINTE

Aproape trei sferturi (73%) dintre participanţii la studiu au spus că obişnuiesc să consume alcool şi doar 16% s-au declarat fumători. Rezultatele au arătat că bărbaţii care consumă alcool au raportat performanţe sexuale mai bune decât abstinenţii, în timp ce bărbaţii care nu beau alcool prezintă un risc mai mare de a suferi de disfuncţii erectile şi un risc mai mare în ceea ce priveşte incapacitatea de a finaliza actul sexual.

Prin comparaţie, 8,4% dintre fumători au prezentat forme moderate sau severe de disfuncţie erectilă şi au raportat niveluri de satisfacţie sexuală mai scăzute decât nefumătorii.

Totuşi, nu toate băuturile alcoolice au un impact pozitiv. Între 2007 şi 2013, bărbaţii care au urmat tratamente contra infertilităţii la Massachusetts General Hospital au fost chestionaţi în legătură cu dietele lor de dinainte de tratament, incluzând întrebări despre consumul de alcool şi cafea.

Analiza datelor a evidenţiat faptul că acele cupluri în care partenerul masculin consumă peste 265 de mililitri de cafea pe zi (trei ceşti) au cu 50% mai puţine şanse de a obţine o sarcină viabilă în comparaţie cu familiile în care bărbaţii consumă mai puţin de 88 de mililitri de cafea pe zi.

De asemenea, cercetătorii de la Universitatea Loma Linda din California au descoperit că bărbaţii vegetarieni au o spermă cu o concentraţie şi o mobilitate considerabil mai mici decât aceia care consumă carne.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gigi Becali le-a construit 25 de vile apropiaților săi: „Pe terenul meu din Pipera. Totul este cadou”
Capital.ro
Prețul cărnii de porc la poarta fermelor: cât vor plăti românii pentru porcul de Crăciun
Playtech.ro
Pieptăn, pieptene sau piaptăn? Care este forma corectă și de ce le confundă atât de mulți români
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România