Călătoriile la metrou s-ar putea scumpi. Ministrul propus al Transporturilor spune că prețul unei călătorii cu metroul ar putea crește de la 5 la 7 lei, deși a precizat faptul că nu-și dorește acest lucru.
Ștefan-Ovidiu Popa, noul ministru propus la Transporturi, avertiează că prețul unei călătoriei cu metroul s-ar putea scumpi din cauza prețului mare la energia electrică.
”După cum bine știm cu toții, prețurile la energie au crescut, trenurile din subteran sunt electrificate. Va trebui să avem o discuție și să vedem. Nu am spus că voi crește prețul, doar am spus că va trebui să fie o discuție și vedem dacă putem păstra acest preț. Eu sunt pentru a nu crește prețurile.
Dacă ne uităm pe o statistică, la nivelul capitalelor europene suntem undeva pe penultimul loc. După noi mai este Bulgaria. Dar toate aceste lucruri evident că vi le voi spune după ce mă voi întâlni cu toți colegii din minister. V-am spus că nu voi merge pe ideea de a mări prețul. Vom vedea, vom lua deciziile necesare”, a transmis ministrul propus la Transporturi și Infrastructură, potrivit Club Feroviar.
Ștefan-Ovidiu Popa a menționat în cadrul audierilor din comisiile de specialitate reunite că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară pentru a închide anul.
”Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine iarna și va trebui să ne pregătim pentru iarnă, trebuie să ne gândim la rectificarea bugetară și (…) avem nevoie undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul, trebuie să ne canalizăm pe formarea bugetului pe anul viitor, va trebui să asigurăm subvențiile pentru companiile aflate în subordinea ministerului. Sunt destul de multe lucruri de făcut, de aceea, din prima zi când voi merge la minister, mă voi întâlni cu toți colegii din minister, voi analiza toate situațiile și, evident, vom face lucrurile în consecință”, a transmis oficialul.
Ștefan-Ovidiu Popa a obținut avizul pozitiv al comisiilor parlamentare. Acesta a primit 20 de voturi „pentru”, 8 „împotrivă” și 4 abțineri.