Calendar ortodox 1 iunie 2026. Cruce roşie, Lunea Sfântului Duh, ziua în care credincioşii trebuie să reflecte asupra darurilor spirituale primite prin Sfântul Duh: înțelepciunea, puterea, cunoașterea

În prima zi a lunii iunie, credincioşii ortodocşi şi catolici de ambele rituri îl pomenesc pe Sfantul Iustin Martirul si Filosoful. Totodată, pentru ortodocşi şi greco-catolici este şi Lunea Sfântului Duh sau Lunea Rusaliilor, zi închinată celei de-a treia Persoană a Sfintei Treimi.
Oana Anghel
31 mai 2026, 10:48
Calendar ortodox 1 iunie 2026. Cruce roşie, Lunea Sfântului Duh, ziua în care credincioşii trebuie să reflecte asupra darurilor spirituale primite prin Sfântul Duh: înțelepciunea, puterea, cunoașterea

Sărbători religioase 1 iunie 2026

Ortodoxe: Lunea Sfantului Duh; Sfantul Iustin Martirul si Filosoful

Greco-catolice: PREASFÂNTUL ȘI DE VIAȚĂ DĂTĂTORUL SPIRIT. PREASFÂNTA TREIME. Sf. m. Iustin Filosoful și cei împreună cu el

Romano-catolice: Sf. Iustin, filozof m. **

Calendar ortodox 1 iunie 2026. Lunea Sfântului Duh, semnificaţia sărbătorii

După Duminica Pogorârii Sfântului Duh, urmează Lunea Rusaliilor. În această zi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Sfântul Duh, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi.

În calendare, această zi apare adesea sub denumirea de sărbătoare a Sfintei Treimi. Potrivit teologilor, această formulare ar fi fost influențată de tradiția catolică. În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea Sfintei Treimi este celebrată în prima duminică de după Rusalii.

În schimb, în calendarele majorității Bisericilor Ortodoxe, ziua de luni de după Rusalii poartă denumirea de Lunea Sfântului Duh, în conformitate cu tradiția liturgică păstrată în Penticostar.

Importanța cinstirii Sfântului Duh a fost reafirmată și la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic, desfășurat în anul 381 la Constantinopol. Atunci a fost condamnată învățătura lui Macedonie, care susținea că Sfântul Duh ar fi o simplă „creatură”. În cadrul aceluiași sinod au fost completate articolele Crezului, iar Biserica a mărturisit că Sfântul Duh purcede din Tatăl și că este „împreună cu Tatăl și cu Fiul închinat și slăvit”, având aceeași dumnezeire și aceeași cinste în cadrul Sfintei Treimi,  potrivit crestinortodox.ro

Calendar ortodox 1 iunie 2026. Rugăciunea care trebuie rostită în Lunea Sfântului Duh

Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.

Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Calendar ortodox 1 iunie 2026. Sfântul Iustin Martirul le poartă de grijă celor necăjiți

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful s-a născut în jurul anului 100, într-o familie păgână, și a trăit în vremea domniei împăraților romani Antonin cel Pios (138-161) și Marcus Aurelius (161-180), scrie crestinortodox.ro.

După ce întâlnește un bătrân pe malul marii, care îi vorbește de Hristos, Sfântului Iustin „i se aprinde deodată un foc în suflet și îl cuprinde o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos„. Ajunge, astfel, la concluzia că îi va aduce mare  folos să urmeze calea Mântuitorului.

După convertire, ajunge la Roma, unde va deschide prima școală filosofică în care se va preda credința creștină. În urma deschiderii acestei școli, filosoful cinic Crescens devine adversarul Sfântului Iustin, ajungând să îl denunțe autorităților romane că este creștin.

Sfântului i s-a cerut să renunțe la Hristos, dar refuză cu obstinaţie, răspunzând că „niciun om în toate mințile nu abandonează Adevărul pentru eroare“.

Prin refuzul său de a se închina idolilor a fost pedepsit prin tăierea capului, la 1 iunie anul 165.

Moaștele Sfântului Iustin se află în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, din Sacrofano, în apropiere de Roma.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Lionel Scaloni, OUT de pe banca tehnică a Argentinei? A plecat în lacrimi din conferința de presă
Capital.ro
Guvernul explică de ce pensiile nu au fost majorate în 2025 și 2026. Când ar putea fi reluată indexarea
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
Cele două Românii din 2026. Suma ireală cu care trăiește o familie cu copil, în timp ce un singur om cheltuie 55.000 lei lunar. „Cum e posibil?”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul. Reacția conducerii
MediaFlux
Ce e interzis să faci pe 20 iulie! Sărbătoare mare în calendarul ortodox
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România