Ortodoxe
Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bighigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu; Sf. Cuv. Nil Pustnicul

Greco-catolice
Sf. aep. Ioan Milostivul; Sf. cuv. Nil Sinaitul; Sf. aep. m. Iosafat

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Reacția scandaloasă a unei șoferițe de BMW, după ce a fost ...

Medic specialist gastroenterologie: Care este cea mai bună pâine ...

Romano-catolice

Ss. Iosafat, ep. m.; Cristian, m.

Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 12 noiembrie

A trăit în timpul împăratului bizantin Eraclie (610-641), fiind originar din cetatea Amatunda din Cipru. A fost căsătorit şi a avut doi copii. Murindu-i pe rând copiii şi apoi soţia, şi având o avere considerabilă, s-a dedicat acţiunilor caritabile, devenind purtător de grijă al celor nevoiaşi de unde şi numele pe care i l-a dat poporul „Milostivul”.

Când scaunul patriarhiei Alexandriei a devenit vacant, la cererea poporului, împăratul Eraclie l-a numit în această înaltă demnitate bisericească pe Sfântul Ioan. În această slujbă acesta şi-a continuat cu sârguinţă eforturile de ajutorare a săracilor. A înfiinţat numeroase azile, cămine pentru găzduirea străinilor şi spitale.

La începutul păstoriei sale a chemat pe iconomii bisericii şi le-a spus să umble prin toată cetatea şi să-i identifice pe domnii lui. La întrebarea iconomilor cine sunt aceşti domni, patriarhul a răspuns că ei sunt cei pe care lumea îi numeşte săraci şi nevoiaşi, aceia sunt domnii lui; pentru că ei pot să îl ducă la locaşurile cele veşnice şi să îi dea tot felul de ajutor spre mântuire.

Deci au mers iconomii şi au scris pe toţi săracii pe care i-au aflat prin uliţe şi prin bolniţe în număr de şapte mii şi cinci sute. Tuturor acestora, Sfântul Ioan le-a rânduit ca să li se dea din averea bisericilor câte un mertic în fiecare zi, pentru hrană.

Când perşii au cucerit Ierusalimul, luând cu ei, odată cu lemnul crucii lui Hristos (descoperit cu secole în urmă prin efortul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena) şi mulţime de prizonieri, Sfântul Ioan a trimis în ajutor corăbii cu grâu şi aur pentru răscumpărarea celor duşi în captivitate.

A murit în cetatea natală Amatunda.

Tot astăzi sunt pomeniţi Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.

Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică. A declanşat revolta de la Salva din 1763, în perioada în care Imperiul habsburgic urmărea atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.

S-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663.

În anii 1761-1762, a negociat, împreună cu alţi fruntaşi din ţinutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A mers la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat o înţelegere cu guvernul austriac.

Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă şi iobăgia să fie ridicată. După ce a realizat că cererile românilor nu erau respectate de autorităţi, Sfântul Atanasie a început să se opună pe faţă procesului de militarizare.

La 10 mai 1763, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul, în cadrul unei ceremonii organizate la Salva.

În faţa celor două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu şi a ţinut o cuvântare în care cerea imperativ ieşirea de sub armele unei puteri care nesocotea grav drepturile şi credinţa lor.

„Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine” (vol. „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”, pr. Ioan Alexandru Mizgan; sursa: http://www.parohiabichigiu.ro).

Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta.

După o anchetă privind evenimentele de la Salva, în 12 noiembrie 1763 s-au pronunţat pedepsele: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu au fost condamnaţi la moarte prin spânzurătoare şi trupurile neînmormântate, pentru aceeaşi vină. Alţi 15 conducători de revoltă au fost graţiaţi de la spânzurătoare în schimbul a 6.000 de lovituri de verigi date de soldaţi, ceea ce tot moarte sigură a însemnat.

Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.

Sfinţii năsăudeni au fost apărători ai legii strămoşeşti şi ai neamului românesc, fiind canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe în octombrie 2007.