Ortodoxe
Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei ; Sf. Mc. Tomaida

Greco-catolice
Sf. ap. Aristarh, Pud şi Trofim – apostoli din cei 70

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Angajat al unui supermarket, concediat după ce a folosit sacoșe ...

Simona Bucura-Oprescu, anunţ important pentru românii cu venituri ...

Romano-catolice

Ss. Tiburţiu, Valerian şi Maxim, m.; Liduina, fc.; Fer. Isabela, fc. m.

Sfântul Ierarh Pahomie, episcopul Romanului, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 14 aprilie.

S-a născut în jurul anului 1660, în Gledin, judeţul Bistriţa-Năsăud, în familie de preot. A fost călugărit la Mănăstirea Neamţ, hirotonit ierodiacon şi ieromonah, la scurt timp a fost ales mare eclesiarh, apoi egumen al acestui aşezământ monahal. La începutul secolului al XIII-lea a plecat pentru doi ani la Kiev şi Rostov. Reîntors în Moldova s-a aşezat într-o „sihăstrie” în apropierea Mănăstirii Neamţ.

În 1707 a fost ales episcop al Romanului; la sfârşitul anului 1713 s-a retras din scaunul arhieresc, iar în 1717 a plecat din nou la Kiev, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. A trecut la Domnul în anul 1724, pe când se afla în Lavra Pecerska din Kiev.

Este unul dintre reprezentanţii de frunte ai spiritualităţii monahale româneşti.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 14-15 noiembrie 2006, a aprobat canonizarea Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, având ziua de sărbătorire pe 14 aprilie.

Astăzi este pomenit şi Sfântul Martin Mărturisitorul, care a fost ales în scaunul episcopal al Romei la mijlocul secolului al VII-lea.

Sfântul Martin s-a aflat în mijlocul evenimentelor cauzate de erezia monotelită. Cu un an înainte întronizării sale a fost emis un edict dogmatic numit „Typos”, promovat de împăratul Constans al II-lea (641-668), prin care se încerca un compromis între dogma ortodoxă şi erezia monofizită, determinând astfel erezia monotelită (conform căreia în Iisus Hristos nu a existat decât o voinţă, cea divină).

Sfântul Martin a convocat un sinod în Palatul Lateran din Roma, prin care a condamnat atât edictul în cauză cât şi monotelismul ca erezie. Pentru acţiunile sale împotriva monotelismului, Sfântul Martin a fost arestat şi a fost ţinut în captivitate un an, după care a fost trimis la Constantinopol, pentru a fi judecat.

A fost condamnat la moarte pentru înaltă trădare. Condamnarea i-a fost comutată la exil pe viaţă, în insula Cherson, unde Sfântul Martin a murit după doi ani. 

Săptămâna Mare: Marţea Mare

In MARŢEA MARE se aspira, se da cu matura, se spala geamuri si se fac treburile grele pe langa casa.

MARŢEA MARE este ultima zi in care gospodarii mai pot face treburi pe camp sau in care se mai spala si se calca. Din aceasta zi, se spune ca barbatii trebuie sa stea pe langa casa si sa isi ajute nevestele.

Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinti pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.

Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.