CALENDAR ORTODOX 2014. Sfântul Vasile, serbat la 1 ianuarie. LA MULŢI ANI!

Anul calendaristic începe miercuri cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare - episcop de Cezareea, unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe şi, în acelaşi timp, primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, spitale şi aziluri pentru săraci.
Romania TV
31 dec. 2013, 22:15
CALENDAR ORTODOX 2014. Sfântul Vasile, serbat la 1 ianuarie. LA MULŢI ANI!
CALENDAR ORTODOX 2014. Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea şi provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sf. Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. Scrierile sale strălucite pun bazele vieţii monahale sistematice, Sf. Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental.

Moliftele Sf. Vasile, considerată una dintre cele mai puternice slujbe de dezlegare, sunt citite în cazul demonizaţilor sau în particular a celor care au nevoie de aceste rugăciuni.

În iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii. El a depus un efort enorm în organizarea Bisericii, a luptat pentru drepturile clerului, punând mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este Liturghia „Sf. Vasile cel Mare”.

Sf. Vasile a murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea sa au participat mulţime de creştini şi păgani, dovadă a marii sale popularităţi, a mai spus părintele Ciprian Apetrei.

În tradiţia românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau Seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.

Sf. Vasile e unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra dracilor.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare şi ca „mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte