CALENDAR ORTODOX 2015: Ce sfinţi sunt pomeniţi astăzi

CALENDAR ORTODOX 2015: Pe 17 iunie, se face pomenirea Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail.
Alina Costache
16 iun. 2015, 14:02
CALENDAR ORTODOX 2015: Ce sfinţi sunt pomeniţi astăzi

CALENDAR ORTODOX 2015: Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost trei fraţi din Persia, crescuţi în frică de Dumnezeu de mama lor, care era creştină, fiindcă tatăl lor era păgân. Cei trei tineri, care erau ostaşi, au fost trimişi de Alamundar, împăratul Persiei, în Calcedon, la împăratul Iulian Apostatul (361-363), pentru pace. Şi au fost primiţi cu cinste, dar, aflând că sunt creştini, păgânul Iulian a poruncit să fie întemniţaţi. Pentru că nu a reuşit să-i înduplece, dregătorul i-a supus la chinuri, apoi au fost duşi la „zidul lui Constantin“ şi li s-au tăiat capetele. Iar împăratul a poruncit să le fie arse trupurile, dar deodată s-a făcut cutremur mare şi a despicat pământul, care a primit în sine trupurile celor trei mucenici. După două zile de fierbinte rugăciune a creştinilor, pământul a dat înapoi trupurile, care răspândeau o dulce mireasmă. Mulţi păgâni care fuseseră de faţă la această minune au crezut în Domnul Hristos şi s-au botezat. Trupurilor Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost înmormântate de creştini cu cinste şi evlavie. Aflând de uciderea trimişilor săi, împăratul persan l-a biruit pe Iulian, care a şi murit atunci.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?