CALENDAR ORTODOX 2017: Ce mare sfânt este pomenit sâmbătă. Ziua în care creştinii sunt puşi la încercare

CALENDAR ORTODOX 2017: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase. Sâmbătă, creştinii trebuie să dea de pomană şi să spună rugăciunea lui Iov.
Alina Costache
05 mai 2017, 10:24
CALENDAR ORTODOX 2017: Ce mare sfânt este pomenit sâmbătă. Ziua în care creştinii sunt puşi la încercare

Ortodoxe 
Sf. și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar

Greco-catolice 
Dreptul Iov, mult-răbdătorul

Romano-catolice 
Ss. Dominic Savio; Benedicta, fc.; Petru Nolasco, călug.

Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul, pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 mai, este personajul principal al Cărții lui Iov, scriere ce face parte din Sfânta Scriptură. Identitatea acestuia a rămas oarecum tainică, tot ce se cunoaște despre Sfântul și Dreptul Iov fiind cuprins în Cartea ce îi poartă numele și care sub forma unei parabole descrie viața și marile încercările la care a fost supus.

Deși Iov era drept și credincios, Dumnezeu i-a îngăduit îngerului întunericului, lui Satan, să-l pună la încercare, lăsându-l pe diavol să abată asupra lui nenorocirea, așa cum se arată în Sfânta Scriptură: „Și Domnul a zis către Satan: Te-ai uitat la robul Meu Iov, ca nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană și drept și temător de Dumnezeu și care să se ferească de ce este rău?” (Cartea lui Iov, 1; 8).

Dar Satan a răspuns Domnului și a zis: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? N-ai făcut Tu gard în jurul lui și în jurul casei lui și în jurul a tot ce este al lui, în toate părțile și ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și turmele lui au umplut pământul? Dar ia întinde mâna Ta și atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în față!” (Cartea lui Iov, 1; 9, 10, 11).

Atunci Domnul a zis către Satan: „Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta” (Cartea lui Iov 1; 12 ).

Îi sunt astfel spulberate averile, apoi îi mor fiii și fiicele, în cele din urmă este încercat cu o boală cumplită în urma căreia este părăsit de soție și certat de prieteni pentru că nu-și recunoștea greșelile și fărădelegile care, în judecata lor, dezlănțuiseră mânia lui Dumnezeu împotriva lui.

Ajunsese să stea Dreptul Iov, cel care mai înainte aducea jertfă lui Dumnezeu pentru gândurile rele pe care ar fi putut să le aibă copiii lui, pe o grămadă de gunoi și cu un ciob își astâmpăra rănile, iar pe Dumnezeu nu l-a hulit. În cele din urmă atâta s-a umilit încât spunea către Domnul său: „Din spusele unora și altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi și mă pocăiesc în praf și în cenușă”. (Cartea lui Iov, 42; 5, 6)

Pentru această răbdare și smerenie Dumnezeu îi ridică toate încercările și îi dăruie toate câte le avusese mai înainte, pentru că Sfântul și Dreptul Iov, a mai trăit după aceea încă 140 de ani, și a văzut, așa cum spune Sfânta Scriptură pe fiii săi, și pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam.

Troparul Sfântului şi Dreptului Iov

Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Ce salarii are echipa de consilieri a ministrului energiei. Cu cât se plătește o oră de muncă la minister
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Mirel Rădoi, informat că jucătorul său ar fi un împătimit al ”păcănelelor și vieții de oraș”! Ce decizie a luat
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend