Ortodoxe
Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma
Greco-catolice
Sf. cuv. Sisoe cel Mare; Sf. m. Maria Goretti
Romano-catolice
Sf. Maria Goretti, fc. m.
Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare, pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 iulie, a trăit în secolele IV-V; s-a retras din tinerețe în pustiul Egiptului.
Prin smerenie, rugăciune și post viața lui s-a asemănat cu viața îngerilor. Pentru smerenia sa, a luat atâta dar, de la Dumnezeu, încât s-a învrednicit de mari minuni, înviind chiar și morți, așa cum este arătat în Patericul egiptean.
Pe acest părinte l-au întrebat frații: „De va cădea vreun frate, în vreo greșeală îi este destul un an de pocăință?”. La care starețul a răspuns: „Aspru este cuvântul acesta”. Au întrebat frații: „Atunci șase luni, se cade să se pocăiască, cel ce a greșit?” Starețul a răspuns: „Este mult”. Și iarăși, au zis frații: „Dar patruzeci de zile, îi este de ajuns pentru pocăință?”. Răspuns-a starețul: „Este mult”. După aceasta, a zis: „Cred în milostivirea Iubitorului de oameni că, de se va pocăii omul din tot sufletul trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocăința lui”.
Cuviosul Sisoe a petrecut în pustie șaizeci de ani, și, când era să moară, stând lângă dânsul monahii, s-a luminat fața lui ca lumina și a grăit către dânșii: „Iată, ava Antonie a venit”. Și, trecând puțin, iarăși, a zis: „Iată, ceata Prorocilor a venit”. Și, iarăși, s-a luminat, mai mult, și a zis: „Iată, ceata Apostolilor a venit”.
L-au rugat pe el frații, zicând: „Spune-ne, Părinte, cu cine vorbești?” Și le-a zis: „Iată, îngerii au venit ca să mă ia, pe mine, și mă rog lor, să mă lase pe mine, puțin ca să mă pocăiesc”. Și i-au zis lui frații: „Nu-ți este ție de trebuință pocăința”.
La aceasta Cuviosul Sisoe a răspuns: „Cu adevărat, nu mă știu pe mine, să fi atins, măcar începutul pocăinței”. Și toți frații îl știau pe el, că este desăvârșit.
Și, iarăși, mai mult, s-a luminat și se făcuse fața lui ca soarele și s-au temut toți. Și a grăit către dânșii starețul: „Iată, vine Domnul, vedeți toți, că zice: Aduceți-Mi vasul cel ales din pustie”. Și, zicând acestea, Cuviosul, îndată, și-a dat duhul său la Domnul. Și s-au văzut niște fulgere și s-a umplut casa aceea de bună mireasma. (sursă: vol. „Viețile Sfinților”)
Era atât de smerit, încât ruga credincioşii să nu spună nimănui despre minunile pe care le înfăptuieşte. În vocabularul universal, expresia „Sfinte Sisoe“ este sinonimă cu uimirea din cale-afară. Formula des auzită este întâlnită mai ales în traducerile producţiilor cinematografice, când translatorii vor să evite reacţii mai puţin ortodoxe. Dar „Sfântul Sisoe“ nu este o licenţă literară. El chiar a existat, iar locul său în spiritualitate este bine stabilit datorită vieţii sale care a minunat credincioşii.