CALENDAR ORTODOX 2017: Sfantul făcător de minuni. Ce trebuie să faci vineri pentru sănătate şi protecţia culturilor

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare este prăznuit, în Biserica Ortodoxă, pe 20 ianuarie. Este unul dintre sfinții respectați în popor, fiind protectorul livezilor și recunoscut drept vindecător de boli grave.
Alina Costache
19 ian. 2017, 13:52
CALENDAR ORTODOX 2017: Sfantul făcător de minuni. Ce trebuie să faci vineri pentru sănătate şi protecţia culturilor

Ortodoxe 
Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Vas și Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin și Rim

Greco-catolice 
Sf. Eftimie cel Mare

Romano-catolice 
Ss. Fabian, pp. m.; Sebastian, m.

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 ianuarie. 
Cuviosul Eftimie cel Mare s-a născut în vremea împăratului Grațian (375-383), în cetatea Melitina din Armenia, într-o familie bogată și evlavioasă. A avut parte de o bună educație creștină, hirotonit preot a fost numit exarh al mănăstirilor din jurul cetății.

Pentru că dorea o viață de liniște a plecat în cele din urmă la Ierusalim, unde s-a închinat Sfintei Cruci și Sfintei Învieri și la celelalte sfinte locuri. A mers apoi la purtătorii de Dumnezeu părinți, cei de prin pustie, așezându-se în cele din urmă într-o chilie din apropierea Mănăstirii Faran, la câțiva kilometri de Ierusalim. Aici a trăit cinci ani.

După această perioadă, s-a retras pentru liniște în diferite locuri și a întemeiat o mănăstire în pustiul Iudeei, adunându-se în jurul său mulți frați.

Povățuindu-i pe aceștia, Sfântul Eftimie spunea că monahii se cuvine a se osteni trupește, mai ales cei tineri, după cuvântul Apostolului care zice: „… n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă și cu trudă, am lucrat noaptea și ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi … Căci și când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce”. (II Tesaloniceni 3,8) 

La vârsta de 29 de ani, a ajuns la ierusalim și a viețuit într-o peșteră, alături de Cuviosul Teoctist. A săvârșit minuni nenumărate, reușind chiar să hrănească și să sature sute de oameni cu numai câteva pâini. A vindecat boli grele, a adus ploaia la vreme de secetă și a transformat pământul neroditor în teren fertil. 
     
A fost un mare apărător al dreptei credințe, împotriva ereziilor lui Nestorie și Eutihie, condamnate de sinoadele ecumenice III (Efes, 431) și IV (Calcedon, 451). A reușit să o aducă din nou la ortodoxie pe împărăteasa Eudochia, care era de partea ereziei monofizite (susținută de Eutihie). 
Cuviosul Eftimie a murit la vârsta de 97 de ani, în timpul împăratului Leon I Tracul (457-474), lăsând în urma sa mulțime de ucenici.

În această zi sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Vas și Eusebiu. Acești sfinți mucenici au pătimit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Erau senatori și oameni bogați. Au crezut în Iisus Hristos și au primit sfântul botez. Fiind de față în Nicomidia în momentul când episcopul Teopempt a pătimit, au mărturisit și ei că sunt creștini. Au fost supuși supliciilor împreună cu cinci slujitori ai lor, primind în cele din urmă cununa muceniciei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Replica zilei: „N-am mâncat două zile când a bătut Auda pe FCSB!”. Un patron din Superliga, ironii la adresa rivalului Gigi Becali
Capital.ro
Drona descoperită în Tulcea, distrusă de specialiștii MApN. Aparatul a fost neutralizat prin detonare controlată în condiții de siguranță (VIDEO)
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Pensii mai mari pentru românii care au lucrat înainte de 2001. Suma pe care o primesc în plus pensionarii
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat