Ortodoxe 
Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie

Greco-catolice 
Sf. m. Sergiu și Vach; Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Gata cu ”fentatul”amenzilor luate de români în afara țării. ...

Postul Paştelui 2024. Ghiveci călugăresc, după reţeta Sandei ...

Romano-catolice 
Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului

Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 7 octombrie, au deținut funcții înalte în armata imperială în timpul împăratului Maximian (286-305). Denunțați că nu aduc jertfe zeilor, au fost îndemnați să intre în templul păgân pentru a participa la ritual, dar au refuzat, mărturisind că sunt creștini. Au fost legați cu lanțuri și purtați așa pe străzile Romei, după care au fost trimiși în Antiohia pentru judecată, pentru că fiind apropiați ai împăratului Maximian acesta nu a dorit să asiste la suferința Sfinților Mucenici. Acolo au fost supuși la chinuri. Sfântul Vah a murit în timpul chinurilor, Sfântului Serghie i-a fost tăiat capul, după ce a îndurat multe suferințe, dar nu și-a lepădat credința.

Capetele acestor Sfinți Mucenici au fost aduse în țara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521) și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Sfintele moaște au fost mutate la Catedrala mitropolitană din Craiova în 1949. Părticele din moaștele Sfinților Mucenici Serghie și Vah se găsesc și la biserica Palatului Cotroceni.

Preacuviosul părintele nostru Iulian, cel de lânga râul Eufratului, părăsind lumea, s-a dus la ţărmurile apei Eufratului şi găsind acolo o peşteră, petrecea viaţă monahicească, căruia râvnindu-i mulţi, au năzuit la acea peşteră mică şi făcându-şi colibi împrejur, s-au strâns până la o sută, mâncând şi ei ce mânca învăţătorul lor.

Minunatul acesta a omorât şi un balaur şi a făcut de a izvorât fântâna cu apă în pamânt sec şi fără de apă. Acesta mergând şi la Muntele Sinai, a făcut o biserică deasupra pietrei pe care a văzut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putinţă a-L vedea, care se află şi până astăzi.

Însă mulţi şi din cei ce se temeau de întoarcerea păgânului Iulian Paravatul de la perşi, cunoscându-l că este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca să-i izbăvească de el. Iar acesta făcând îndelungată rugăciune către Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: „Nu numai pentru tine, ci şi pentru alţii mulţi, care stau toata noaptea la rugăciune, spurcatul şi păgânul Iulian a fost înjunghiat”.

Apoi după câţiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga şi mângâierea multora şi înduplecându-se şi mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu şi şezând Sfântul la cină, un copilaş de şapte ani al acelei femei, singurul născut, care se afla împrejurul mesei şi îndepărtându-se puţintel de la ochi în lături, s-a întâmplat de a căzut într-un puţ. Iar acea cinstită femeie văzând aceasta, fără a se întrista cât de puţin sau a se mâhni, nimic nu-si schimba firea, acoperind puţul, sluji Sfântului cu credinţă şi mărime de suflet.

Deci Sfântul întrebând de copil, ea zise cum că îi este rău, iar Sfântul cerând cu dinadinsul ca să vina copilul la masă să-l binecuvinteze, a priceput lucrul şi numai decât sculându-se Sfântul de la masă şi descoperind puţul, văzu copilaşul plutind deasupra apei sănătos, ca si cum s-ar fi jucat şi a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; şi fiind întrebat copilul, spunea că nu i-a fost nici un rău, fiindcă era ridicat deasupra de Sfântul, care îi vorbea în apă şi se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la peştera în care Sfântul Meletie oarecând se ascundea şi năvălind multă mulţime la peşteră, ca să ia har şi binecuvântare de la Sfântul, iar el fiind aprins de nişte friguri foarte grele, zăcea fără de glas, de abia trăgându-şi sufletul.

Deci supărându-l fraţii cei ce erau împrejurul lui zicându-i că stau mulţi afară care vor să ia binecuvântarea sa, el a răspuns: „De este pentru folosul vostru sănătatea, să le-o dea Domnul Atotputernicul”. Şi făcând rugăciune, s-a sculat însuşi dintru acea mare fierbinţeală, pentru folosul mulţimii.

Deci călătorind el oarecând pe cale de mergea la împărăţia Constantinopolului, un bolnav care zăcea de multă vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca şi oarecând ologul pe Petru şi pe Ioan.

Şi nu numai aceasta, ci şi întărindu-l în credinţa ortodoxă s-a întors la sihăstreasca sa nevoinţă, făcându-şi calea prin mijlocul cetăţii Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe Sfântul pentru mângâiere, i-au zis: „Robule al lui Dumnezeu, aşteptăm în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rău credincios şi adânc în rautate, ci fii cu noi de ne ajută cât vei putea, ca nu cumva el cu bârfitoarea sa limbă, să ne întoarcă cu oarecare cuvinte”. Deci Sfântul a rămas şi a făcut rugăciune toată noaptea cu cei puţini ce se adunaseră şi a fost ucis acela prin urgia trimisă de la Dumnezeu, lăsându-i viaţa chinuită numai de o zi.

Apoi întorcându-se către ucenicii săi şi petrecând câţiva ani cu dânsii, către Domnul a răposat.