Ortodoxe 
Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; Sf. Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bighigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sf. Cuv. Nil Pustnicul 

Greco-catolice 
Sf. aep. Ioan Milostivul; Sf. cuv. Nil Sinaitul; Sf. aep. m. Iosafat

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Primele căpșuni românești au apărut deja în piețe. Prețul ...

Centrul RESPIRO pentru copiii cu dizabilitați și familiile ...

Romano-catolice 

Ss. Iosafat, ep. m.; Cristian, m.

Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 12 noiembrie

A trăit în timpul împăratului bizantin Eraclie (610-641), fiind originar din cetatea Amatunda din Cipru. A fost căsătorit și a avut doi copii. Murindu-i pe rând copiii și apoi soția, și având o avere considerabilă, s-a dedicat acțiunilor caritabile, devenind purtător de grijă al celor nevoiași de unde și numele pe care i l-a dat poporul „Milostivul”.

Când scaunul patriarhiei Alexandriei a devenit vacant, la cererea poporului, împăratul Eraclie l-a numit în această înaltă demnitate bisericească pe Sfântul Ioan. În această slujbă acesta și-a continuat cu sârguință eforturile de ajutorare a săracilor. A înființat numeroase azile, cămine pentru găzduirea străinilor și spitale.

La începutul păstoriei sale a chemat pe iconomii bisericii și le-a spus să umble prin toată cetatea și să-i identifice pe domnii lui. La întrebarea iconomilor cine sunt acești domni, patriarhul a răspuns că ei sunt cei pe care lumea îi numește săraci și nevoiași, aceia sunt domnii lui; pentru că ei pot să îl ducă la locașurile cele veșnice și să îi dea tot felul de ajutor spre mântuire.

Deci au mers iconomii și au scris pe toți săracii pe care i-au aflat prin ulițe și prin bolnițe în număr de șapte mii și cinci sute. Tuturor acestora, Sfântul Ioan le-a rânduit ca să li se dea din averea bisericilor câte un mertic în fiecare zi, pentru hrană.

Când perșii au cucerit Ierusalimul, luând cu ei, odată cu lemnul crucii lui Hristos (descoperit cu secole în urmă prin efortul Sfinților Împărați Constantin și Elena) și mulțime de prizonieri, Sfântul Ioan a trimis în ajutor corăbii cu grâu și aur pentru răscumpărarea celor duși în captivitate.

A murit în cetatea natală Amatunda.

Tot astăzi sunt pomeniți Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu.

Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică. A declanșat revolta de la Salva din 1763, în perioada în care Imperiul habsburgic urmărea atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.

S-a născut într-o familie de țărani liberi de pe Valea Sălăuței, în satul Bichigiu, județul Bistrița-Năsăud, înainte de anul 1663.

În anii 1761-1762, a negociat, împreună cu alți fruntași din ținutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuței și Someșului Mare. A mers la Viena, împreună cu alți români, unde s-a încheiat o înțelegere cu guvernul austriac.

Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înființarea regimentului de graniță, românii să nu fie siliți să-și lepede credința ortodoxă și iobăgia să fie ridicată. După ce a realizat că cererile românilor nu erau respectate de autorități, Sfântul Atanasie a început să se opună pe față procesului de militarizare.

La 10 mai 1763, generalul Bukow, cu o mare suită și însoțit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni și să le sfințească steagul, în cadrul unei ceremonii organizate la Salva.

În fața celor două batalioane de infanterie și opt companii de cavaleri a ieșit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu și a ținut o cuvântare în care cerea imperativ ieșirea de sub armele unei puteri care nesocotea grav drepturile și credința lor.

„Jos armele! Aruncați afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziți creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia și cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine” (vol. „Ofensiva uniatismului în Țara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”, pr. Ioan Alexandru Mizgan; sursa: http://www.parohiabichigiu.ro).

Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta.

După o anchetă privind evenimentele de la Salva, în 12 noiembrie 1763 s-au pronunțat pedepsele: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reținut pe oameni de la unire și de la înrolare. Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu au fost condamnați la moarte prin spânzurătoare și trupurile neînmormântate, pentru aceeași vină. Alți 15 conducători de revoltă au fost grațiați de la spânzurătoare în schimbul a 6.000 de lovituri de verigi date de soldați, ceea ce tot moarte sigură a însemnat.

Capetele celor martirizați au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăți din trupurile ciopârțite au fost așezate la răscruci de drumuri.

Sfinții năsăudeni au fost apărători ai legii strămoșești și ai neamului românesc, fiind canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe în octombrie 2007.