Ortodoxe
Sf. Mc. Lavrentie, arhidiaconul; Sf. Sfinţit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit

Greco-catolice
Sf. arhid. m. Laurenţiu 

Alte Articole

Scandal în stradă, după un accident în Pitești. Şoferiţă ...

Incidenţa COVID în Bucureşti se menţine sub 1.5 pentru a ...

Deficit de forţă de muncă pe litoral. Hotelierii caută muncitori ...

Romano-catolice
Sf. Laurenţiu, diacon m. 

Sfântul Lavrentie a viețuit în secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecuției împotriva creștinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, împreună cu doi dintre diaconii săi: Felicissimus și Agapitus. Pe când cei trei erau aruncați în temniță, Arhidiaconul Lavrentie a spus către Sixt: „Unde mergi, Părinte, fără fiul tău? Unde grăbești, Preasfintite, fără al tău arhidiacon?”. La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a răspuns: „Nu fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă și mai mari te așteaptă. Noi, că bătrânii, ne-am angajat într-o lupta ușoară. Dar pe ține, tânăr viguros, te așteaptă o victorie și mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul îi va urmă Preotului”.
După arestarea acestora, Lavrentie a vândut vasele bisericii și a împărțit banii săracilor.
În timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se tăia capul, Sfântul Lavrentie i-a ieșit în cale și i-a strigat: „Nu mă lasă, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat”. După ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldați și somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise. Că împăratul să cunoască despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema schiopii, orbii, bolnavii care se bucurasera de banii dați de Lavrentie.
Cuprinși de furie, i s-a cerut acestuia să se închine idolilor. A refuzat și astfel a fost închis în temniță. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus și apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut și a primit și el botezul. S-a numărat și el în rând cu mucenicii, fiind omorât pentru credință în Hristos (vezi ziua de 13 august).
După mai multe chinuri, a fost întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. Lavrentie le-a răspuns: „Eu mă dau că jertfă plăcut mirositoare singurului Dumnezeu adevărat, pentru că jertfă ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima înfrântă și smerită” (Psalmii 50 :18). Pe când soldații întăreau focul, el i-a vestit împăratului: „Învață că acest jăratec mă răcorește dar pe ține te va chinui veșnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă !”. După ce a fost întors și pe cealaltă parte, a rostit o ultima rugăciune: „Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să întru pe porțile Împărăției Tale”, iar apoi și-a dat duhul.
Primind pătimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. În iconografie, el este reprezentat cu cădelnița cu jar în mâna, cădind și inmiresmand Biserica lui Hristos.

Tot astăzi, facem pomenirea:
– Sfântului Iron, filosoful;
– Sfinților șase Mucenici care au murit în Vizie.