CALENDAR ORTODOX 25 IANUARIE 2020. Mii de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Nu uitaţi de urări

CALENDAR ORTODOX 25 IANUARIE 2020. Rugăciunea la Grigorie Teologul este una dintre rugăciunile grabnic ajutătoare și folositoare. Luminează mintea și ajută la examene.
Filip Stan
24 ian. 2020, 10:56
CALENDAR ORTODOX 25 IANUARIE 2020. Mii de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Nu uitaţi de urări

Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului

Greco-catolice
Sf. aep. Grigore din Nazianz; Sf. ep. m. Bretanion din Tomis

Romano-catolice
Convertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul este pomenit de Biserica Ortodoxă în 25 ianuarie.

Sfântul Grigorie a primit numele de Teologul pentru marea sa pricepere în formularea clară şi fără echivoc a adevărurilor de credinţă, recunoscute ca atare la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451.

S-a născut în apropierea Naziansului, o cetate din Capadocia, în jurul anului 330. Studiile le-a făcut în Cezareea Capadociei, unde l-a întâlnit pe Sfântul Vasile cel Mare, de care îl va lega o strânsă prietenie tot restul vieţii. Şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală la şcolile din Cezareea Palestinei, Alexandria şi, apoi, la Atena.

După anii de studiu de la Atena, Sfântul Grigorie s-a întors la Nazians (în anul 360), unde a primit botezul creştin. Sfântul Grigorie nu a fost botezat la scurt timp după naşterea sa, pentru că în acele vremuri exista un obicei, ca pentru cei mai mulţi dintre creştini, Botezul să fie amânat până la vârsta la care Mântuitorul Hristos a fost botezat în Iordan de către Sfântul Proroc şi Botezător Ioan, adică în jurul vârstei de 30 de ani.

Această practică a fost înlăturată de marii Părinţi ai Bisericii, între care s-au aflat Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei.

Sfântul Grigorie Teologul a fost hirotonit preot în anul 361. La insistenţele Sfântului Vasile cel Mare a fost hirotonit episcop de Sasima, în 371, instalat în scaunul de episcop al Constantinopolului, la 27 noiembrie 380, la ceremonie fiind de faţă şi împăratul Tedosie. Întronizarea a fost confirmată de Sinodul al II-lea Ecumenic, din anul 381, care a avut loc în capitala imperială, Sfântul Grigorie fiind chemat să prezideze lucrările adunării bisericeşti. Contestat însă de anumiţi ierarhi, sosiţi mai târziu la lucrări, Sfântul Grigorie a renunţat la această funcţie clericală.

Ultimii ani de viaţă i-a petrecut în locurile natale, dedicându-se rugăciunii, studiului şi scrisului. A murit în preajma anului 390.

Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului.

Sfântul Bretanion, originar din Capadocia, a fost unul dintre ucenicii Sfântului Vasile cel Mare şi a slujit ca episcop al cetăţii Tomis între anii 360-381.

Într-o scrisoarea a Sfântului Vasile cel Mare adresată episcopului Bretanion de la Tomis, acesta este numit „un cetăţean al patriei sale, care întocmai ca o creangă înflorită din rădăcina nobilă a umplut cu fructele Duhului o ţară îndepărtată”.

Sfântul Bretanion este considerat autorul scrisorii care a însoţit moaştele Sfântului Sava Gotul, în drumul lor spre Capadocia. Din scrisoarea amintită reiese şi faptul ca Sfântul Bretanion este cel care a redactat actul martiric al Sfântului Sava Gotul şi tot el este cel care s-a îngrijit de mutarea cinstitelor lui moaşte în Capadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare.

Sfântul Ierarh Bretanion al Tomisului a dus o viaţă ascetică, apărând dreapta credinţă cu mult curaj. Sinaxarele bizantine nu-l pomenesc pe Sfântul Bretanion, însă „Martirologiul roman” l-a înscris pe acesta în data de 25 ianuarie; de aici, Biserica Ortodoxă Română a preluat sărbătoarea lui, înscriindu-l în sinaxarele locale, pe aceeaşi dată. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT