Un tânăr excepțional luptă pentru copiii fără familie din România. Andreeas Novacovici a reușit să schimbe legi și să salveze vieți

Unul dintre acești copii a fost și Andreeas Novacovici. Doar că el a refuzat să rămână o cifră într-un raport. A vrut să înțeleagă de ce sistemul e stricat și cum poate fi reparat. Astăzi, la 31 de ani, e doctorand în asistență socială la Universitatea de Vest din Timișoara și unul dintre cei mai activi tineri din Europa în lupta pentru drepturile copiilor.

Andreeas Novacovici a fost inclus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, un proiect care aduce în prim-plan tineri cu impact real în societate. Parcursul său este impresionant: a crescut într-un orfelinat pe care îl descrie ca „mai rău decât o închisoare”, dar a ajuns să lucreze cu instituții precum ONU, UNICEF, UNHCR, Consiliul Europei și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru Andreas Novacovici, interzicerea adopţiilor internaţionale a însemnat răpirea şansei de a avea o familie adevărată. O vizită în Danemarca, la viitorii părinţi, i-a arătat cum ar putea fi viaţa lui. Doar că nu a mai ajuns acolo niciodată. A îndurat în continuare bătăi crunte în centru, cu palmele şi rugi de trandafiri. Ca să vindece rănile spinilor, şi-a dedicat viaţa celor ca el. O poveste teribilă din campania Scris în ADN.

Andreas Novacovici a venit pe lume într-o lume care nu l-a vrut. Mama lui biologică nu era pregătită pentru al 7-lea copil, astfel că băiatul prematur ajunge la orfelinat. Un loc mai rău decât o închisoare. În loc de glasul mamei, a crescut în ţipetele îngrijitoarelor şi plânsul dureros al copiilor abandonaţi.

„O doamnă care păzea uşa cu preţul vieţii, nu ne lăsa nicăieri, mai cu seamă nici la toaletă”, ne spune Andreas.

Educaţia însemna bătăi inumane, cu palma sau cu spinii trandafirilor din curte. După 30 de ani, Andreas se întoarce în locul de coşmar. Amintirile dureroase au lăsat urme adânci.

„Ţin minte pătuţul ăsta pentru că mai mereu stăteam în picioare şi strigam să ne audă un adult, să vină să nu fim singuri”, povesteşte Andreas.

Într-o zi, o rază de speranţă a părut că va spulbera întunericul unei copilării de coşmar. Mai multe familii din Danemarca s-au arătat interesate de copiii de la orfelinatul din Lugoj, în cadrul unui program numit Romanian Project. Avea doi ani când a ajuns pentru prima dată în Copenhaga la cei pe care i-a văzut, încă din prima zi, drept părinţii lui. Atunci a început şi procesul de adopţie.

„Visam jucăriile din camera din Danemarca, visam hăinuţele de acolo, îmi doream foarte tare să ajung acolo, să las în spate acel gri din viaţă şi numărul de dosar. Ştiam că dacă ajung în Danemarca mai am o şansă la educaţie, pentru că îmi cumpăraseră abecedar, şi numărătoare din aceea cu luminiţe, eu n-am mai văzut aşa ceva”, mai spune Andreas.

Procesul de adopţie a durat câţiva ani, iar, când era la un pas să plece definitiv în Danemarca, România a interzis definitiv adopţiile internaţionale. Ţara era în plin proces de aderare la UE, iar cazurile de copii vânduţi au dus la măsuri extreme.

Când a cerut explicaţii, răspunsurile i-au frânt inima de copil.

„Într-un final a trebuit să-mi spună ceva şi anume că…mama Eva a murit în avion în drum spre România în timp ce voia să mă viziteze, iar ulterior am aflat că mamei Eva i s-a spus că eu am murit în autocar în drum spre Lugoj”, spune Andreas.

După şase ani, a primit un semn. A sperat din nou că va avea familia multvisată.

„La 11 ani am primit o scrisoare. M-am bucurat că am primit un plic cu sigiliu din Danemarca, aşa am recunoscut tot timpul că aia e scrisoare de la mama Eva”, adaugă Andreas.

Şi-a dedicat viaţa ajutând copii ca el. Familia daneză a dat în judecată statul român, dar a pierdut, astfel că adopţia nu s-a finalizat. Andreas a păstrat însă legătura cu cei pe care îi consideră părinţii lui. Cu mari eforturi, a terminat o facultate şi şi-a dedicat viaţa ajutând copiii ca el. A reuşit astfel să iniţieze legea care permite un ajutor financiar până la 26 de ani pentru cei care ies din plasament, dacă muncesc sau studiază.

Chronivo Health, platforma românească cu AI care promite să schimbe viața pacienților cronici. Creatorii, doi tineri din din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Rezultatele sale se văd în legi. Între 2019 și 2023, a reușit să impună 58 de amendamente la Legea 272 privind protecția copilului, toate adoptate de Parlament, și 39 de modificări la Legea adopției, aprobate în 2021. Cu răbdare și expertiză, a schimbat felul în care România abordează protecția copilului, punând accentul pe educație, consiliere psihologică și reintegrare socială.

„Cred în educație și în bun-simț, în oamenii profesioniști și în puterea exemplului, nu doar a cuvântului. Eu sunt omul acțiunii și al gândirii strategice în tot ceea ce fac”, spune Andreeas Novacovici, care vede în munca lui o datorie morală față de generațiile care vin.

Deși progresele legislative sunt reale, România rămâne în urmă față de media europeană în ceea ce privește integrarea tinerilor după ieșirea din sistemul de protecție. Potrivit Eurostat, peste 60% dintre tinerii care părăsesc centrele de plasament nu au un loc de muncă stabil în primii ani de independență, iar mulți se confruntă cu depresie, abuz sau sărăcie extremă.

Mesajul unei eleve olimpice pentru ministrul Educației după ce a rămas fără bursă de excelență: ”Haideți să prețuim sacrificiul elevilor din România”

Andreeas Novacovici știe cum se simte neputința, dar și cât de important este să nu renunți. De aceea, merge prin țară, vorbește cu elevi și profesori, oferă consultanță autorităților și lucrează la proiecte care pot aduce schimbări reale.

Ceea ce l-a scos din cercul vulnerabilității nu a fost mila, ci șansa. O șansă oferită la timp, de oameni care au crezut în potențialul lui. Astăzi, el încearcă să le ofere și altora același lucru: o ușă deschisă spre un viitor posibil.

„România are nevoie de tineri care nu doar visează la schimbare, ci o construiesc zi de zi”, spune el.