Ortodoxe
Sf. Ier. Porfirie, episcopul Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca

Greco-catolice
Sf. ep. Porfirie al Gazei

Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, e vorba despre Camelia ...

Mesaje de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie 2021. La ...

Zile libere pentru părinţii vaccinaţi care au copiii în carantină. ...

Romano-catolice
Sf. Alexandru, ep.

Sfântul Ierarh Porfirie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 februarie, era originar din Tesalonic, provenind dintr-o familie bogată. La 25 de ani a plecat în pustia sketică din Egipt şi s-a făcut monah.

După cinci ani, s-a dus să se închine la Locurile Sfinte şi a rămas într-o peşteră lângă Iordan. Aici a început o viaţă de asceză deosebită, cu post şi rugăciune neîncetată. După cinci ani însă s-a îmbolnăvit grav, fiind nevoit să meargă la Ierusalim.

Patriarhul Ilarie al Ierusalimului, apreciind darurile sufleteşti ale monahului, l-a hirotonit preot şi i-a încredinţat paza şi îngrijirea Sfintei Cruci a Domnului. După trei ani, a fost hirotonit episcop al Gazei, cetate din Palestina.

Aflat în scaunul episcopal al Gazei, ai cărei locuitori erau în cea mai mare parte închinători la zei, fiind locul plin de idoli şi de temple, Sfântul Porfirie a apărat credinţa creştină şi a reuşit să o facă cunoscută unei mari mulţimi de oameni, care au primit Botezul creştin. În locul templului care era ridicat în centrul oraşului, Sfântul Porfirie a reuşit să construiască o biserică mare şi strălucitoare în formă de cruce, care avea 30 de stâlpi de marmură, între care erau doi care străluceau ca smaraldul.

După mulţi ani de păstorire, Sfântul Porfirie s-a mutat cu pace la Domnul (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”). 

Sărbătoarea Sfintelor Paști este precedată de unul dintre cele patru posturi mari de peste an, rânduite în Biserica Ortodoxă. Postul Mare sau postul Sfintelor Paști este chiar cel mai aspru post pentru creștini și durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, devenind, astfel, și cel mai lung post. Lăsatul secului are loc în ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce”. Pentru începutul postului Sfintelor Paști există două date de lăsat al secului, una pentru carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți), care are loc anul acesta la 15 februarie, cealaltă pentru lactate, ouă și pește (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai), anul acesta la 22 februarie. 

Săptămâna dintre cele două date se numește Săptămâna albă sau Săptămâna brânzei, pentru că, în această perioadă, se mai pot consuma lactate și pește. 

Săptămâna Albă este o intrare treptată în Postul Mare, după ospețele din „Câșlegii de Iarnă”, respectiv din perioada dintre Crăciun și Lăsatul secului, când se fac petreceri, nunți etc. De asemenea, această săptămână mai este cunoscută în popor ca fiind cea a nebunilor, pentru că acum „numai nebunii pornesc a se însura, numai proștii și urâții satelor abia acum dau zor ca să se căsătorească, pe când toți cei cuminți, câți au avut de gând să se însoare în decursul cârnilegilor, s-au însurat deja cu mult mai înainte” (Marian, 1898, citat de Ion Ghinoiu, 2002). Este ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de privațiuni și, prin urmare, este un răstimp de agitație, nebunii, veselie, manifestări dezlănțuite, care culminează cu petrecerea plină de excese dată cu o zi înainte de intrarea în post. Pe de altă parte, Săptămâna nebunilor este marcată și de acte rituale specifice începutului de an agrar, celebrat la echinocțiul de primăvară. Astfel, prof. Ion Ghinoiu preciza: „prin fixarea Paștelui în raport cu echinocțiul de primăvară și faza lunară, cele mai importante sărbători și obiceiuri păgâne au fost împinse în afara ciclului pascal, la Lăsatul secului și la Rusalii”.

Ion Chelcea, în 1939, scria că tinerii se mascau în personajele unei nunți, de la mire și mireasă, la nași, preot, dascăl și până la nuntași, și străbăteau așa ulițele satului, speriind copiii și sărutând fetele tinere. Se îndreptau către un pom sub care era oficiată o parodie de cununie. Se opreau apoi la râu, unde mirii se spălau pe mâini, într-un gest ritual, apoi se îndreptau cu toții către casele oamenilor, unde erau cinstiți cu băutură.

Zilele acestei săptămâni au și ele denumiri corespunzătoare, potrivit Agerpres. Prima zi este Lunea albă, cunoscută și ca Lunea burdufului, pentru că atunci se taie burduful de brânză. În Marțea albă, e bine să se mănânce brânză. Nu se spală rufe și nu se face baie, fiindcă albește părul. În Miercurea albă este dezlegare la lactate și pește. Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunțești de timpuriu. În Joia nepomenită sau Joia necurată, femeile spală cămășile, ca să fie albe peste an, dar nu torc, ca să nu le fie în primejdie bărbații, duși cu treburi la pădure. Se mai numește și Joia furnicilor, pentru că femeile aduc ofrande acestor insecte. Se face o turtă din făină sau din mălai, care se unge cu unt sau cu brânză și se așază pe un mușuroi, pentru ca insectele să aibă ce mânca și să nu facă pagube în timpul verii. Urmează prima din cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Se țin cu post și rugăciune, mâncând numai seara, pentru binele casei și pentru curățirea sufletului. În unele sate, sunt ținute îndeosebi de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie. În Sâmbăta albă se fac plăcinte și se dau de pomană. Bărbații nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos și nu spală cămăși bărbătești. Se împart colăcei, colivă cu lumânări mici și plăcinte, pentru ca cei ce le dau de pomană să aibă ce mânca pe lumea cealaltă. Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume. Se mai spune că în Săptămâna albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an viermi în fructe. De asemenea, ca să nu-ți albească părul și să nu orbești, nu e bine să te speli pe față și pe cap, decât dacă pui în albie o bucățică de brânză.

Săptămâna nebunilor se încheie cu duminica de lăsatul secului de brânză, ultima zi de petrecere înaintea postului Sfintelor Paști.