Calendar ortodox 29 noiembrie 2025. Ce este bine să facă toţi creştinii sâmbăta în Postul Crăciunului

Pe 29 noiembrie, sărbătorile religioase principale sunt Sfântul Mucenic Paramon, alături de Sfinții 370 de mucenici (calendar ortodox) și Sfântul Saturnin (calendar romano-catolic). Alături de aceștia, în alte tradiții sunt celebrați și alți sfinți precum Sfântul Sfințit mucenic Filumen și Sfântul Mucenic Valerian. Conform rânduielii bisericești toate sâmbetele și duminicile din Post au dezlegare la pește, până la data de 19 decembrie.
Viorel Dobran
28 nov. 2025, 07:42
Calendar ortodox 29 noiembrie 2025. Ce este bine să facă toţi creştinii sâmbăta în Postul Crăciunului

CALENDAR ORTODOX 29 NOIEMBRIE 2025. Sfantul Paramon a trait in secolul al III-lea, in timpul domniei lui Deciu. Achilin, dregatorul Rasaritului, a poruncit catre 370 de crestini sa jertfeasca zeului Poseidon. Pentru ca acestia au refuzat, au fost ucisi. In vremea patimirii acestora, a trecut pe lana ei Paramon, un crestin, care a strigat catre Achilin: „O, cat de multi drepti sunt injunghiati fara vina, de necuratul voievod,  pentru ca nu se inchina idolilor lui celor fara de suflet si muti”. La auzul acestor cuvinte, Achilin a poruncit ca Paramon sa fie ucis.

Rețetă ideală în Postul Crăciunului: tocăniță de ardei copți, un adevărat deliciu

Calendar ortodox 29 noiembrie 2025. În sâmbetele din Postul Crăciunului, se permite dezlegare la untdelemn, pește și vin, cu excepția ultimelor zile ale postului (20-25 decembrie) când acesta devine mai aspru. Conform rânduielii bisericești toate sâmbetele și duminicile din Post au dezlegare la pește, până la data de 19 decembrie.

Ortodoxe
Sf. Mc. Paramon şi Filumen; Sf. Cuv. Pitirun

Greco-catolice
Sf. m. Paramon, Filumen şi Valerian

Romano-catolice
Sf. Saturnin, ep. m.

Calendar ortodox 29 noiembrie 2025. Sfântul Mucenic Paramon este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 noiembrie.

Sfântul Paramon a suferit moarte martirică în timpul împăratului roman Decius (249-251).

„În vremea împărăţiei rău-credinciosului împărat Decie, era la răsărit un voievod cu numele Achilin, care prigonea foarte mult pe creştini. Acesta a adunat odată în temniţă un număr de trei sute şaptezeci de creştini şi, vrând a merge la via sa din Valsatin, a poruncit să ducă pe mucenici împreună cu sine, pentru că urma să treacă pe lângă capiştea lui Poseidon, vrând să-i silească pe dânşii ca să aducă acolo jertfă idolilor”. (Vieţile Sfinţilor)

Aceştia n-au putut însă să fie înduplecaţi, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri.

Trecând prin acel loc şi văzând atâta mulţime de mucenici pregătiţi pentru moarte, Sfântul Paramon a strigat cu glas mare: „O, cât de mulţi drepţi sunt înjunghiaţi fără vină, de necuratul voievod, pentru că nu se închină idolilor lui celor fără de suflet şi muţi”. (Vieţile Sfinţilor)

Rezultate loto 27 noiembrie 2025. Numere loto 6/49 şi Loto 5 din 40. Report la Joker de aproape 8 milioane de euro

„Acestea zicându-le în auzul tuturor, a pornit în calea sa. Iar voievodul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de mânie şi a poruncit slugilor ca îndată să-l ajungă şi să-l omoare pe acesta. Iar fericitul Paramon, neştiind acea poruncă a voievodului, mergând pe calea sa, iată l-au ajuns slugile păgâne ale necuratului voievod şi l-au prins pe el. Şi mai întâi, trăgîndu-i limba din gură, care mustrase şi ocărâse pe chinuitorul voievod, au străpuns-o cu trestii ascuţite. Apoi i-au înfipt, în toate mădularele lui alte trestii, după care l-au săgetat cu suliţele”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântului Paramon i-au urmat şi cei 370 de creştini, înjunghiaţi după ce au fost mult chinuiţi lângă templul păgân.

CALENDAR ORTODOX 29 NOIEMBRIE 2025. Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Filumen;

– Sfantului Cuvios Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului;

– Sfantului Mucenic Ioan din Persida;

– Sfantului Urban, episcopul Macedoniei;

– Sfantului Mucenic Valerin;

– Sfantului Dionisie, episcopul Corintului;

– Cuviosului Pancosmie;

– Sfantului Cuvios Pitirun;

– Sfantului Fedros.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Gabriela Cristea a slăbit enorm! Cum arată acum! Are picioare de model
Fanatik.ro
Reorganizarea administrativă a României: peste 800 de comune și 100 de orașe ar putea dispărea după 2027. ”Ar urma să fuzioneze”
Capital.ro
Obligație la bloc. Proprietarii vor plăti inclusiv pentru un apartament gol. Nu poți invoca neutilizarea spațiului
Playtech.ro
Test de perspicacitate. Găseşte numărul diferit în mai puţin de 7 secunde
Adevarul
Măsura care îi poate ține pe elevi la școală. „În prima zi n-a venit și au început copiii: păi, nu ne dați azi?”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Familia Regală a României este îndoliată! S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani: „A fost verișoară primară cu Regele Mihai”
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu l-a vrut la Steaua pe membrul Generației de Aur, dar Mircea Lucescu l-a convins să vină la Dinamo cu o promisiune extrem de controversată: ”L-a lăsat”
MediaFlux
Ultimele condiții de pace impuse de Putin pentru a opri războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend