Calendar ortodox 31 iulie 2024. Începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Marți este lăsatul secului. Postul Adormirii Maicii Domnului începe anul acesta miercuri, 31 iulie, mai devreme cu o zi față de alți ani.
Filip Stan
30 iul. 2024, 08:22
Calendar ortodox 31 iulie 2024. Începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Calendar ortodox 31 iulie 2024. De regulă, se lasă sec în 31 iulie şi postul începe la 1 august, însă conform regulilor bisericești, dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi mai înainte. La fel s-a mai întâmplat în anii 2020 și 2019.

Postul Adormirii Maicii Domnului este denumit în popor și Postul Sfintei Mării sau al Sântămăriei.

Postul este un mijloc de curățire spirituală. Credincioșii se abțin de la plăcerile trupești, își educă voința, fac fapte bune și pun pe primul plan sufletul și relația cu Dumnezeu.

Insa, daca aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte. De asemenea, postul se prelungeste si in ziua sarbatorii insesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facandu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin.

Sărbători religioase:

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci
Sf. şi Dreptul Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului)

Greco-catolice
Sf. Evdochim. Sf. Ignaţiu de Loyola

Romano-catolice
Sf. Ignaţiu de Loyola, pr.

Calendar ortodox 31 iulie 2024. Sfântul şi Dreptul Evdochim este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 31 iulie. Sfântul Evdochim s-a născut în Capadocia. Părinţii săi, Vasile şi Evdochia, erau renumiţi, bogaţi şi slăviţi. Tatăl său era demnitar al imperiului.

„Mare folos găseşte în povestirea vieţii dreptului Evdochim, atât cel ce povesteşte, cât şi cel ce ascultă. Acest sfânt nu numai că s-a arătat fierbinte săvârşitor al faptei bune, după cum au fost şi mulţi alţii în pustnicie; dar, aflându-se mai vârtos în grijile lumii şi purtându-se ca o corabie în mijlocul mării prin valurile tulburărilor şi supărându-se de măiestriile satanei cu multe feluri de vederi, s-a păzit fără tulburare de toate patimile poftei, până la cel mai mic cuget”. (Vieţile Sfinţilor)

Calendar ortodox august 2024. Care sunt cele mai importante sărbători de care românii trebuie să țină cont în ultima lună de vară

Urmându-i tatălui său, Sfântul Evdochim a ajuns şi el într-o funcţie importantă. A fost comandant al armatei romane din Capadocia. Aflat pe această înaltă treaptă socială, Evdochim a trăit respectând neabătut sfaturile evanghelice, slujind cu mare dragoste semenii şi Biserica.

Citește și: Începe Postul Adormirii Maicii Domnului. Zilele în care este dezlegare la pește, ulei și vin

„El a iubit din tot sufletul înţelepciunea şi curăţia cea mai cinstită decât toate celelalte fapte bune care fac pe om întocmai cu îngerii, încât putea cu îndrăzneală să zică şi el ca şi acel mult pătimitor Iov: ‘Niciodată n-a urmat inima mea ochiului meu, dacă din întâmplare ar fi văzut ceva fără voie'”. (Vieţile Sfinţilor)

A murit de tânăr, iar moaştele sale, găsite neputrezite şi făcătoare de minuni, au ajuns la Constantinopol.

Calendar ortodox 31 iulie 2024. Originea Postului Sfintei Marii

Originea acestui post trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Dom­nului s-a dezvoltat si cand sarbatoarea Ador­mirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta. La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot. Unii (in partile Antiohiei) posteau o singura zi (6 august), altii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii posteau in luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, soco­tind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata pos­tului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze 14 sau 15 zile, pana la sarbatoarea Adormirii (15 august).

Postul Adormirii Maicii Domnului este celebrat în aceeași perioadă în fiecare an, mai exact între 1 august și 14 august, fiind două săptămâni în care credincioșii să își concentreze atenția asupra postului și a rugăciunii. Cu toate acestea, Lăsata Secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului are loc la data de 31 iulie, iar în cazul în care această zi pică într-o zi de miercuri sau vineri, precum și anul acesta, atunci această dată o să fie mutată cu o zi mai devreme, pe 30 iulie 2024.

În ziua în care credincioșii celebrează Lăsata Secului pentru Postul Maicii Domnului, aceștia consumă pentru ultima oară în următoarele două săptămâni carne, ouă sau produse lactate. Este recomandat ca în această zi să lăsăm viața seculară și preocupările noastre lumești, concentrându-ne și asupra postului sufletesc, potrivit doxologia.ro.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Escapada la munte l-a scos din sărite pe Liviu Vârciu! A ajuns în Poiana Brașov în 7 ore, iar acolo a primit o altă lovitură: ”Ne merităm soarta”
Fanatik.ro
Cum a petrecut Gică Hagi de Revelion! Regele a ales o locație specială și s-a întâlnit cu un cunoscut politician
Capital.ro
Reguli la bloc. Penalizare pentru restanțe la întreținere. Legea nu permite sancționarea automată a proprietarilor
Playtech.ro
Procură pentru pensie. Cât costă în 2026 şi la ce foloseşte
Adevarul
Meseriile care nu pot fi înlocuite de AI. Ce are omul și nu va avea niciodată inteligența artificială
wowbiz.ro
Doliu uriaș! Autorul Michael Schumacher a murit la 75 de ani: „Tatăl meu era…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion la kaiac-canoe a fost găsit fără suflare în propria locuință, la doar 34 de ani
iamsport.ro
Apropiatul din altă țară al lui Valentin Ceaușescu a amenințat că va opri comerțul cu România dacă nu îl transfera pe fostul mare fotbalist român
MediaFlux
Președintele Nicușor Dan, blocat în Paris din cauză vremii: Avioane am mai pierdut, dar blocat nu îmi aduc aminte. Aeronava Spartan cu care urma să revină în România nu poate decola de ninsoare
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend